Anul 2023 marchează 11 ani de MKOR. Iar dacă ne uităm în societate, să reziști 11 ani ca afacere în România este o adevărată provocare și presupune stăpânirea unor vectori precum:
- adaptabilitate și flexibilitate,
- strategie și planificare,
- atragerea de oameni pasionați și bine pregătiți,
- identificarea clienților care vor să-și crească business-ul prin marketing și cercetare.
Suntem mândri că denumirea MKOR este o combinație ingenioasă între MK (en.) ce vine de la marketing, OR (fr.) care înseamnă aur, ce sugerează excelență și COR (lat.) ce semnifică inimă.
Dacă ar fi să utilizăm o expresie care să ne descrie cel mai bine, aceasta ar fi Excelență și Empatie în business.
Conținut
Pentru MKOR, empatia în business reprezintă capacitatea de a înțelege și de a simți perspectivele, nevoile și preocupările clienților, angajaților, colaboratorilor și partenerilor.
Punând întrebările relevante și ascultând cu atenție ne străduim să înțelegem contextul de business și al industriei ca întreg pentru fiecare afacere pentru care derulăm astăzi studii și cercetări de piață, cu scopul de a oferi soluții personalizate bazate pe date relevante și corecte.
Viziunea MKOR pentru anul 2025 este să devenim o referință pentru inovație în consumer intelligence și soluții pentru dezvoltare strategică prin date.
Ne dorim să atragem companii care sunt jucători de top sau challengeri în industrii precum: retail, sănătate, banking, IT&C.
Ne dorim să fim Employer of Choice în industrie, creând echipe formate din oameni smart, pasionați și talentați.
Misiunea noastră este să oferim date care contează, în timp real. Să creăm produse de marketing intelligence care folosesc datele pentru rezultate concrete de business.
Credem că instinctul în business te ajută să inițiezi afacerea, dar ca s-o dezvolți responsabil ai nevoie de cifre și de date concrete, altfel totul se derulează ca într-un joc de noroc.
Valorile în care credem sunt:
- Excelență
- Empatie în business
- Învățare continuă
- Investiție în oameni
- Transparență
Anul 2023 – Anul Parteneriatelor Valoroase pentru Research
În 2023 ne mândrim cu realizări semnificative. Am colaborat cu Răzvan Căzănescu de la TBF la realizarea studiului Realitatea Managementului Românesc, privind comportamentele și atitudinile angajaților români și am explorat percepțiile lor despre organizațiile în care lucrează. Acest studiu surprinde realitatea managementului românesc din perspectiva angajaților, claritatea sarcinilor, perspectivele de dezvoltare în cadrul organizației și alte aspecte relevante.
Rezultatele cercetării au fost prezentate la evenimentul Fundamental susținut de Răzvan Căzănescu în fața a 4000 de antreprenori la Sala Palatului.
De asemenea, parteneriatele strategice cu Statista și Carta Diversității au consolidat poziția MKOR ca un furnizor de încredere pentru studii de Consumer Sentiment și Diversitate și Incluziune.
Datorită deschiderii noastre și a disponibilității de a realiza studiul de Diversitate și Incluziune împreună cu Carta Diversității din România, suntem partenerul de research al Cartei, pentru a 3-a ediție a studiului.
Am lansat Studiul de Benchmarking D&I pentru companii, pentru că noi credem că diversitatea și incluziunea nu sunt doar niște principii nice to have, ci pot face diferența dintre un mediu toxic și un mediu de lucru sănătos, incluziv, care ajută la dezvoltarea afacerii.
Am devenit membri în Romanian Business Leaders, care ne-au devenit, la rândul lor, clienți.
În decembrie 2022, Cori s-a alăturat ca membru în Fundația Romanian Business Leaders, principalul hub de business al României. În martie 2023, RBL a devenit la rândul său client MKOR, prin proiectul Vreau Să fiu Antreprenor (VSFA).
Acest lucru ne confirmă încrederea pe care industria o acordă serviciilor oferite de MKOR.
Impresii și recunoaștere în media și de la clienți
Prezența în presă a MKOR s-a amplificat de la an la an, cu un număr impresionant de preluări și acoperire în mass-media pentru studiile și evenimentele desfășurate.
Considerăm ca aceasta reprezintă o recunoaștere impactului studiilor de piață și că MKOR oferă informații relevante prin studiile pe care le derulează pentru mediul de afaceri.
În 2023 am fost mai vizibili ca oricând în piață având: 6 studii proprii, 218 preluări în presă (în creștere cu 35% față de anul precedent) și am participat la 10 evenimente.
Printre cele mai de impact studii realizate de noi care au atras atenția sunt:
Am fost prezenți la TV și în podcasturi
Am fost parteneri la 10 evenimente importante
De asemenea, în 2023 am fost prezenți ca parteneri la 10 evenimente printre care amintim:
TBF – Fundamental, 25.05.2023, Sala Palatului, Cori Cimpoca a prezentat studiul realizat privind realitatea managementului românesc
OPEN Minds, conferința D&I, conferința D&I, 28 noiembrie, Cori Cimpoca a prezentat studiul privind Diversitatea și Incluziunea în organizațiile din România în 2023
Asociația Română a Magazinelor Online, 18 octombrie, Cori Cimpoca a prezentat studiul despre Magazinul viitorului din perspectiva consumatorilor
ESOMAR Connect 2023, 15 noiembrie, Cori Cimpoca a prezentat studiul Magazinul viitorului din perspectiva consumatorilor
Marketing.waves, 6 aprilie, Alex Cimpoca a fost prezent în calitate de speaker și a prezentat câteva din Funnelurile Automatizate dezvoltate de MKOR
Studiile proprii de anul acesta au fost
Diversitatea și Incluziunea în organizațiile românești din perspectiva angajaților unde am descoperit că:
- 44% dintre respondenți (cu 5% mai mult decât în 2021) au experimentat personal sau au fost martorii unor situații discriminatorii la muncă, mai ales femeile sau tinerii
- 37% dintre angajați consideră că preconcepțiile limitează acceptarea diversității la locul de muncă
Digitalizarea în IMM-urile din România, studiu de Business Sentiment unde am descoperit că:
- Doar 2 din 10 IMM-uri românești au un nivel de bază de intensitate digitală, în timp ce media europeană este de 56%
- Peste jumătate dintre IMM-uri măsoară impactul digitalizării, iar pentru un sfert dintre companii impactul estimat depășește 30% din cifra de afaceri
Studiu Ce cred românii în 2023 despre Magazinul Viitorului, unde am aflat că:
- 63% dintre consumatori doresc o experiență high-tech în Magazinul Viitorului
- Doar 4% dintre români cred că magazinul viitorului se va baza pe Inteligența Artificială (AI)
Consumer Trends.Live, studiu ongoing, analizează evoluția pieței de consum din România și oferă acces la obiceiurile de consum din România în orice moment doar cu un simplu click. Poți avea și tu acces la aceste servicii pe bază de abonament.
Studiu de Black Friday: Românii își fac bugete fixe, unde am descoperit că:
- 6 din 10 români intenționează să facă achiziții de Black Friday 2023, în scădere ușoară comparativ cu 2022
- 8 din 10 români au un buget dedicat, față de doar 20% în 2022
- Față de 2022, a crescut interesul pentru articolele de Fashion (+14%)
Ne bucurăm că avem cei mai buni clienți pentru că datorită lor ne concentrăm să ne dezvoltăm serviciile și să venim mereu cu noi standarde de calitate în cercetarea de marketing.
Feedback-ul și aprecierile clienților noștri ne onorează și ne responsabilizează în aceeași măsură.
Evident, ne bucurăm de fiecare dată când îl primim pentru că în felul acesta știm ce facem bine și unde este loc de mai bine.
În 2023, am derulat 18 proiecte pentru 14 clienți, dintre care amintim:
- AFI Cotroceni
- Avis
- Fundatia Metropolis
- Iulius
- OTP Leasing
- Klintensiv
- Raiffeisen Bank
- TBF
- Tușnad
- Upriserz
Orientarea spre inovare și creștere
În parcursul nostru de până acum, am adoptat tehnologii de ultimă generație pentru a ne îmbunătăți serviciile. Implementarea unui sistem de management integrat și utilizarea inteligenței artificiale în research demonstrează dorința continuă a MKOR de a se adapta și de a inova.
Am testat și experimentat mult în acest răstimp, ceea ce a dus la dezvoltarea unor servicii ce respectă rigorile din domeniul cercetării de piață și care sunt adaptate la specificul de business românesc.
Am lucrat și la stabilitatea operațională pentru ca astăzi să avem roluri clare, procese, proceduri și obiective pe care le urmărim trimestrial, astfel încât să creștem și să ajungem la cât mai mulți clienți.
Din 2023 implementăm Sistemul de Management TBF și am putea spune că abia după primii 10 ani, am început să ne comportăm ca un business matur.
În ultima perioadă, automatizarea proceselor interne și utilizarea inteligenței artificiale au reprezentat pași importanți în evoluția MKOR. Integrarea AI a sporit eficiența în analiza datelor și a permis consultanților noștri să se concentreze pe aspectele complexe ale cercetării și dezvoltării de soluții, accelerând inovația și oferind valoare adăugată clienților.
Un pas important pentru dezvoltarea MKOR și a calității serviciilor oferite clienților îl reprezintă faptul că am primit o finanțare de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru Panelul de consumatori MKOR, prin programul Women in Business.
Efectul de sinergie al echipei MKOR
Suntem o mână de oameni cu expertize diferite și credem în puterea sinergiei echipei noastre. Unindu-ne forțele, ne asigurăm că avem cele mai bune metodologii și instrumente pentru colectarea și interpretarea datelor.
Ne dorim constant să stabilim noi standarde de calitate în domeniul cercetărilor de marketing și a studiilor de piață.
Iată ce a însemnat 2023 pentru fiecare coleg:
La final de 2023, sunt încântată să mă uit înapoi către un an în care simt că m-am maturizat. Ne-am maturizat, de fapt. Eu, echipa și organizația, cu totul. În primul an din deceniul al doilea de existență al MKOR, am făcut pași importanți către a deveni mai performanți și mai eficienți în a aduce tot mai multă valoare clienților noștri.
Mă mândresc cu echipa care s-a cristalizat, într-un moment dificil al existenței noastre – acum un an, o luam de la început, din aproape toate punctele de vedere. Dar ceea ce a fost greu ne-a făcut mai tari, iar la acest final de an îmi crește inima să văd ce colegi excepționali am, cât de frumos se completează și se susțin reciproc! Dacă vreau să scalez ceva, asta este: un mediu de lucru armonios, în care oamenii excepționali să simtă că se dezvoltă zi de zi!
Așa cum obișnuim, vom analiza și provocările din acest an cu un ochi curios, pentru a învăța cum putem deveni mai buni, în continuare. Cred sincer că este singura cale prin care putem atinge excelența în tot ce facem, prin care putem deveni cele mai bune versiuni ale noastre.
Așa că aștept cu entuziasm lecțiile lui 2024, simt că va fi un an de cotitură pentru noi! Să fie cel mai bun an de până acum! Ceea ce vă doresc și vouă!
Cori Cimpoca MBA, fondatoarea MKOR
Alex Cimpoca, digital genie
Zeci de ore petrecute alături de GPT au început să spună o poveste frumoasă prin automatizări și procese care ne eficientizează munca și ne ajută să fim mereu în trend.
Multe provocări, noi soluții, mai multă maturitate (personală și în business) și o echipă minunată along the way. Cam așa a arătat pentru mine al treilea an în care sunt parte din MKOR. Și primii doi au fost intenși, dar 2023 i-a întrecut. Nu doar din cauza contextului general, ci mai ales datorită lucrurilor pe care le-am învățat și bifat pe parcurs.
Mă bucur că ne-am așezat în operațional, fără a face rabat de la creștere și inovare. Am învățat să fim consecvenți, să ne documentăm munca și să ne sprijinim unii pe alții pentru a deveni remarcabili în ceea ce facem. Lucrăm din ce în ce mai smart și fugim cât de mult putem de hard 😉
Iar pentru ce nu știm, nu am experimentat sau dezvoltat încă, abia aștept 2024.
Mădălina Iorga PhD, senior consultant
Mihaela Nicolae, researcher
2023 la MKOR a fost o călătorie fascinantă, marcată de noi experiențe care m-au definit atât ca researcher, cât și ca om. Privind retrospectiv, închei acest an cu recunoștință pentru oportunitățile oferite, provocările depășite și lecțiile învățate.
Țin să mulțumesc tuturor colegilor din echipa MKOR pentru sprijinul acordat în mod constant și să le urez un 2024 plin de realizări remarcabile și proiecte livrate cu succes!
2023 a fost un an al schimbărilor și evoluției atât pe plan personal cât și profesional.
Chiar dacă sună clișeic, alături de MKOR am descoperit că poți munci cu drag în fiecare zi și te poți simți în largul tău la muncă.
Când dezvoltarea profesională, acumularea de noi cunoștințe și încurajarea curiozității de a descoperi și experimenta se întâlnesc cu o echipă veselă, dornică să împartă cunoștințele și gata oricând să sară în ajutor oricui are nevoie se creează mediul prielnic în care să depășești orice provocare și să termini ziua cu o lecție învățată. Prin această cale doresc să mulțumesc tuturor colegilor pentru sprijinul și zâmbetele ce fac provocările să pară mai ușoare.
2023 ai fost un an minunat, 2024 sper să nu te lași mai prejos!
Mihaela Malion, junior researcher
Marian Ungureanu, junior researcher
2023 a fost anul cunoașterii; am învățat în jumătate de an cât nu am învățat în 5 ani de facultate + master. Mă bucur să am parte de un mediu în care dezvoltarea profesională este printre prioritățile de top 🙂
Nu deținem toate răspunsurile, însă împreună suntem mai competenți, pentru că aici se află adevărata putere a echipei.
Lavinia Barbu, asistent administrativ
Ne vedem în 2024 ✨
Îți dorim un 2024 în care cifrele și emoțiile să meargă mână în mână și să-ți aducă cele mai bune rezultate!
Dacă vrei să discutăm proiectul tău sau să dezvoltăm un studiu care să-ți ajute afacerea sau compania în care lucrezi ca să crească, te încurajăm să ne contactezi și să stabilim o întâlnire.
Ai citit tot? Comentează / abonează-te la newsletter / citește și alte postări!
Studiul Most Wanted Employers 2024: Care Sunt cei mai Doriți Angajatori din România?
octombrie 15, 2024
0 Comentarii12 Minute
Cum să-ți Crești Vânzările de Black Friday cu Agile Research: Decizii Rapide, Bazate pe Date
septembrie 24, 2024
0 Comentarii7 Minute
Cercetare de Piață Rapidă și Accesibilă cu Agile Research: Date Relevante la Timp
septembrie 10, 2024
0 Comentarii7 Minute
Agile Research te Ajută să-ți Validezi Ideile de Produs și Servicii în Timp Record
septembrie 5, 2024
0 Comentarii13 Minute