Colaborarea MKOR cu Edenred a început în 2016, iar proiectele derulate împreună au ca obiectiv îmbunătățirea continuă a produselor și serviciilor oferite clienților business, precum și beneficiarilor finali.

Unul dintre cele mai complexe proiecte îl reprezintă un studiu de satisfacție ce a presupus studiul celor trei segmente de stakeholderi cu care compania interacționează atât direct, cât și indirect:

  • clienții business
  • comercianții parteneri
  • utilizatorii de card Ticket Restaurant

Studiul nivelului de satisfacție al consumatorilor Edenred

Studiul s-a întins pe 3 luni și a constat în aplicarea unor chestionare online, pentru fiecare dintre cele trei categorii de respondenți, două dintre acestea fiind segmentate în funcție de piață.

Această abordare a ajutat la identificarea unor diferențe relevante între segmentele de respondenți, ceea ce a facilitat implementarea unor schimbări adaptate nevoilor fiecărui tip de stakeholder în parte.

Studiul a presupus analiza percepției beneficiarilor finali asupra cardului de masă, la doar câteva luni de la introducerea acestuia pe piață. Acest lucru a permis Edenred să culeagă informații relevante despre modul în care acest nou produs era perceput de către consumatori, permițându-i să aplice îmbunătățiri relevante în timp util.

focus-group-edenred
Preview raport al cercetării calitative

Piața vizată în cadrul cercetării calitative:

  • piața soluțiilor de plată (tichete de masă) pentru companii, angajați și comercianți din România

Metodologia cercetării de satisfacție:

  • Chestionar online (CAWI)
  • Focus-grup
  • Interviu în profunzime

Despre Edenred

Edenred (fostul Accor Services) este o companie internațională, listată la bursa NYSE Euronext Paris și activează în 42 de ţări, având peste 6.300 de angajaţi, aproape 660.000 companii şi organizaţii client, 1,4 milioane de parteneri afiliaţi şi 41 milioane de beneficiari, conform propriei prezentări.

În România, Edenred oferă 9 soluții financiare pentru afaceri, cel mai cunoscut fiind tichetul de masă Ticket Restaurant.

Recomandarea Edenred

Dorim să le mulțumim celor de la MKOR Consulting pentru buna colaborare, prin managerul de proiect, Corina Cimpoca.

Colaborarea cu MKOR Consulting a constat într-un studiu complex de măsurare a satisfacției clienților Edenred România […] Profesioniștii MKOR Consulting ne-au sprijinit începând de la etapa de design a cercetării până la finalizarea cu succes a fiecărei etape a proiectului.

Concluziile și recomandările au evidențiat atât provocări pe termen scurt, cu implementare imediată, cât și pe termen lung, pe care compania la va aborda în viitor.

Suntem mulțumiți de colaborarea cu echipa MKOR Consulting și suntem deschiși să colaborăm în viitor.

Andreea Gheorghiu – Marketing and Communications Manager, Edenred România

edenred-iubeste-mkor

Studiile MKOR în context COVID-19

Epidemia de COVID-19 impactează comportamentele de consum la niveluri greu de anticipat. În acest context, consultanții MKOR se informează constant privind modalitățile de abordare recomandate de comunitatea de research, pentru a le putea include în analizele de previzionare a comportamentelor de consum.

De asemenea, MKOR derulează proiecte proprii de cercetare privind impactul epidemiei de coronavirus, atât la nivelul populației generale, cât și în mediul de afaceri. Le puteți descărca gratuit din secțiunea dedicată Studiilor proprii.