Pe 27 noiembrie, MKOR a împlinit 7 ani!

Cei 7 ani de acasă, cum ne place nouă să spunem.

7 ani în care am evoluat, am muncit împreună, ne-am bucurat împreună, am întâmpinat obstacole împreună și le-am depășit ținându-ne de mână, încurajându-ne reciproc.

Formăm o echipă de experți pregătiți pentru cele mai înalte obiective și ne trasăm cele mai îndrăznețe țeluri. Ne dorim să fim mai buni, iar competiția este cu noi înșine, nu cu ceilalți.

Așa cum spune motto-ul Corinei:

Fii mai bun ca ieri, nu ca ei! 😉

Evoluăm constant și suntem mândri de proiectele noastre, iar pe clienții care ne trec pragul virtual îi considerăm o parte importantă din ceea ce înseamnă MKOR.

Familia MKOR

În spatele businessului, MKOR este o adevărată familie. Știm, sună puțin a clișeu și parcă ai mai citit asta și la alții, însă aici, în biroul nostru, dimineața începe cu o cafea bună.

Tot biroul se învăluie într-o aromă îmbietoare în timp ce ne deschidem laptopurile și ne ordonăm to do list-ul. Lucrăm împreună în adevăratul sens al cuvântului, așa că dacă ne găsești adunați la biroul unuia dintre colegi, înseamnă că ne-am unit forțele pentru a depăși un obstacol. Avem și momente funny, așa că ne poți surprinde și râzând, cu gura până la urechi.

La prânz, luăm masa împreună, apoi continuăm să lucrăm pentru clienții noștri, dar și pentru proiectele proprii. Nu vom ascunde faptul că uneori este nevoie să stăm și peste program, dar ne mobilizăm și construim echipe care să lucreze eficient astfel încât să ne păstrăm buna dispoziție și dorința de a oferi rezultate bune.

Când închidem laptopurile și ne pregătim să mergem acasă, știm că am încheiat cu succes o zi de lucru. De aceea ne poți vedea mereu părăsind biroul cu zâmbetul pe buze.

colegele-lucreaza

Echipa s-a mărit

Nu le-am putut face pe toate fără puțin ajutor, așa că am dat de veste că ne dorim forțe proaspete și minți agere.

Nu a trecut mult timp și dorința ni s-a îndeplinit.

Puf! 😃

Așa le-am primit cu brațele deschise pe Carmen, Cristina și Ana, care și-au adus cunoștințele și dorința de a evolua odată cu noi.

  • Carmen este specialistul în comunicare și marketing, alăturându-se echipei noastre în vara anului 2019. Am observat că este atentă la detalii, iubește condeiul digital, și are o poftă nesfârșită pentru cunoaștere. Este implicată în proiectele care necesită desk-research și crede cu tărie că poate găsi informația în cele mai ascunse locuri. Am aflat despre ea, de-a lungul timpului, că este pasionată de automobile, pictează în timpul liber și scrie pe blogul personal.
  • Cristina este Junior Data Analyst și a pornit cu un internship în toamna anului 2019, ulterior devenind parte întreagă a familiei MKOR. A venit la pachet cu o energie debordantă care ne-a însuflețit biroul și mai mult. Ne-am dat seama cu toții că nu există „imposibil” pentru Cristina. Funcționează precum un Google Sheet: ordonat și calculat, având o structură pentru fiecare zi din viața ei. Este pasionată de prăjiturit și skin care.
  • Ana este Data Analyst și s-a alăturat familiei MKOR tot în toamna acestui an. Ana este piesa de puzzle care s-a potrivit perfect în peisajul MKOR, având un apetit crescut pentru analiza datelor, pe care le citește ca pe povești purtătoare de emoții și raționamente. Ana a venit în echipa noastră atunci când ne confruntam cu un proiect amplu și complex, dar și-a păstrat calmul și agerimea, spunând: „No, bine. Hai să-i dăm de cap!”. Ana este pasionată de psihologia canină, îi place să picteze și să meargă cu cortul.

Așadar, le urăm bun venit celor trei colege și știm că vom construi împreună un MKOR mai frumos ca ieri!

echipa-mkor

Ne-am mutat în casă nouă

Și pentru că atunci când familia se mărește, ai nevoie și de un spațiu nou, ne-am mutat biroul într-o casă de poveste, în zona Grădinii Botanice din București. Dacă vrei să ne vizitezi, ne găsești chiar aici.

Cei 7 ani de acasă

Cei 7 ani de acasă nu au fost nici ușori, dar nici dificili, ci provocatori. După 7 ani, MKOR înseamnă și mai multă pasiune pentru cercetare și consultanță. MKOR înseamnă agenția de Market Opportunity Research cu care zeci de companii mari, ONG-uri și startup-uri au ales să lucreze.

MKOR a pornit din pasiune și continuă să crească, fiind hrănit cu dedicarea echipei care se află în spate: atât ca experți pregătiți pentru cele mai înalte obiective, cât și ca oameni care își pun o parte din sufletul lor în fiecare proiect care contribuie la evoluția MKOR. Pentru că ne place să credem că, dincolo de experiența noastră profesională, suntem oameni care iubesc ceea ce fac 👍.

La mulți ani, nouă! La mulți ani, ție, pentru că și tu faci parte din familia noastră și creștem împreună.

corina-experta-cercetare-mkor

Îți mulțumim că ești alături de noi! The best is yet to come!