Zilele acestea, societatea românească trece prin schimbări care o vor defini pentru viitorul apropiat și chiar îndepărtat.

În tot acest iureș, cu toate că fiecare dintre noi are cele mai bune intenții, îi uităm tocmai pe cei pe care credem că dorim să îi protejăm și să le construim viitorul, pe copii.

Matei Manță
Matei Manță, clasa a X-a, Colegiul Național Grigore Moisil, București

O lecție de luciditate în frenezia ultimelor zile, vine din partea unui adolescent în vârstă de 16 ani. Matei Manță, pe numele său, a observat cum cei din jurul său (adulții, cu drept de vot) au păreri diferite și, astfel, a decis să afle prin propriile mijloace care este părerea semenilor săi (minorii, fără drept de vot) despre referendumul care a scindat societatea.

Ca agenție de research, ne-a plăcut inițiativa lui Matei de a folosi cercetarea ca mijloc de consultare și de informare.

Am hotărât nu doar să îl felicităm pentru abordarea unică, dar și să ducem mai departe rezultatele eforturilor lui, deoarece doar încurajând inițiativele entuziaste putem construi un viitor al tuturor.

De ce un sondaj în rândul adolescenților?

Matei a pornit de la argumentul referendumului care dorește „să apere copiii României” și s-a simțit vizat de acest demers, dar fără a avea un cuvânt decisiv, deoarece el și colegii săi încă nu au drept de vot.

Astfel, la sugestia unei colege (Ioana) a lansat un sondaj pentru a afla ce cred despre referendum adolescenții care nu au drept de vot, dar care sunt capabili să își formeze propriile păreri despre un subiect care le va influența viitorul.

Iată ce spune Matei, în propriile cuvinte, despre cum i-a venit ideea acestui demers:

Mai sunt câteva zile până la referendum. Sincer, nu cred că o să fie cine știe ce mari schimbări în societate după referendum, dar aceste ultime zile sunt pur și simplu chinuitoare. Vocile, pro sau contra, devin atât de ascuțite încât te cuprind fiorii. În jurul meu se desfășoară doar conflictul pe această temă, ceea ce este de-a dreptul enervant. Sunt un elev de clasa a zecea la un liceu din București și în loc să mă gândesc la bac, la facultate, la petreceri sau orice altceva ce ar trebui să mă preocupe, eu mă gândesc la acest referendum. Simt că, deși sunt unul dintre copiii României care trebuie “apărat”, opinia mea nu contează pentru că nu aș avea drept de vot.

Matei nu s-a lăsat influențat de fenomenul fake news și și-a propus să afle chiar de la sursă cum văd și cum sunt afectați adolescenții de acest referendum.

Conceperea chestionarului și colectarea datelor

Întrebările sondajului reflectă preocupările specifice adolecenței precum prietenia, dar și teme mai consistente, precum informarea corectă.

Ca un adevărat profesionist în devenire, Matei a creat un chestionat pe care l-a distribuit publicului țintă, adolescenții minori, fără drept de vot. Chestionarul a fost diseminat prietenilor, apoi pe grupuri de WhatsApp, ajungând  la elevi din licee din toată țara.

În doar 5 zile, sondajul a fost completat de 574 de elevi.

Ceea ce am făcut este ceva complet amator, căci nu am am cunoștințe de sociologie, dar eu și alte zeci de prieteni, cărora le mulțumesc infinit pentru ceea ce au făcut, ne-am implicat foarte mult ca acest sondaj să ajungă la colegi de-ai noștri din cât mai multe licee.

Rezultatele studiului

Adolescenții sunt informați

93% dintre elevii participanți la studiu s-au considerat suficient de informați cu privire la referendum pentru a lua parte la sondaj, ceea ce arată doar că cei interesați au accesat sondajul. Mai mult de trei sferturi consideră că s-au răspândit știri false (fake news) pe tema referendumului.

Adolescenții își cunosc drepturile

Aproximativ 72% dintre participanți susțin că ar vota “Nu” la referendum, ceea ce arată o generație orientată către o societate progresistă și liberală. Mai mult, adolescenții își cunosc drepturile: 68.1% consideră că referendumul va duce la încălcarea anumitor drepturi.

La întrebarea “Te consideri o persoană religioasă?”, 47.7% au răspuns afirmativ. Coroborat cu faptul că 71.8% ar vota “Nu”, arată faptul că număr considerabil de persoane credincioase nu sunt de acord cu întrebarea adresată la referendum.

Adolescenții sunt direct afectați

Tema referendumului îi afectează pe mai mult de jumătate dintre adolescenții care au răspuns sondajului, susținând că au avut conflicte directe cu prietenii și familia (39.2%) sau pe Internet (11.8%).

Peste 50% dintre respondenți au avut conflicte cu alte persoane pe tema referendumului, astfel putând să se observe influența pe care problemele dezbătute în societate o au asupra noastră. La mine la școală am aflat de colegi care s-au certat cu părinții din cauza asta.

Cu toate acestea, mai mult de trei sferturi dintre adolescenți (76.5%) spun că ar rămâne prieteni cu o persoană care nu le împărtășește opinia pe această temă.

O cercetare care responsabilizează

Matei a pornit acest demers ca un exercițiu personal, însă pentru noi (adulții cu drept de vot) este o lecție de luciditate și de gândire critică. Rămâne în seama noastră, a adulților, să le asigurăm o lume așa cum și-o doresc și așa cum reiese din rezultatele sondajului.

Sper că mi-am îndeplinit scopul, acela de a arăta și opiniile adolescenților care cât de curând își vor dobândi și ei dreptul la vot, dar nu suficient de repede pentru referendumul din acest weekend.
Matei, clasa a X-a, Colegiul Național Grigore Moisil, București

Pe Matei îl găsiți pe Facebook aici 🙂