Miercuri, 24 octombrie 2018, rezultatele studiului Preferința pentru Produsele Românești  le vom prezenta la Retail Arena, în cadrul panelului Made in RO Retail.

În urma prezentării rezultatelor studiului de către Corina Cimpoca, fondator MKOR Consulting, vor dezbate la aceeași masă Petre Daea (Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), Liviu Ungureanu (Dacia Plant), Alexandru Rusu (Doraly), Valer Hancas (Kaufland), Adina Craciunescu (Diana Supermarket), Catalin Samara (Carrefour), Cornel Caramizaru (Friesland Campina) și Mihai Bonca (Brand Architects).

Tema dezbaterii va urmări să identifice care sunt provocările retailerilor pe o piață dominată de importuri, care sunt strategiile și tacticile pentru a fi cât mai prezenți pe rafturile supermarketurilor. În acest context, Corina va prezenta în exclusivitate rezultatele studiului privind preferința consumatorilor pentru produsele românești.

De ce un studiu despre Produse Românești?

Studiul Preferința pentru Produsele Românești vine în contextul anului Centenar, un prilej pentru antreprenorii din România să reflecteze asupra schimbărilor din ultimii 100 de ani.

Deși Centenarul înseamnă, în primul rând, celebrarea unui act de desăvârșire politică și socială, acesta este un bun prilej pentru fiecare dintre noi, indiferent de aspirațiile personale și profesionale, să ne evaluăm, să privim în urmă, dar mai ales spre viitor.

În 100 de ani, stilul de viață al românilor s-a schimbat, ceea ce e firesc. Zi de zi, fiecare dintre noi a redefinit, prin alegerile făcute, ce înseamnă să trăiești românește.

Așadar, noi ne-am propus să aflăm dacă românii au o preferință pentru produsele românești atunci când merg la cumpărături, care sunt cele mai îndrăgite branduri românești și care sunt criteriile pe care le au în vedere atunci când se află în fața raftului.

branduri-romanesti-cumparaturi

Ce vei putea afla din prezentarea studiului?

Corina va prezenta cele mai importante rezultate ale studiului:

  • Ce conține coșul de cumpărături al românilor;
  • Locurile de achiziție a produselor românești;
  • Tipurile de produse românești preferate;
  • Brandurile românești preferate;
  • Bugetul alocat pentru produsele de marcă românească;
  • Produsele locale versus cele de import.

 

Despre Studiul Preferința pentru Produsele Românești

Studiul „Preferința pentru produse românești” a fost realizat de MKOR Consulting în perioada septembrie-octombrie 2018, pe un eșantion de 1,067 respondenți cu vârste cuprinse între 18-54 ani, reprezentativ național pe criterii de gen, vârstă și distribuție regională.

Despre Retail Arena

Retail Arena este un eveniment organizat la inițiativa Wall-Street.ro și se adresează atât marilor lanțuri de retail, magazinelor online cât și furnizorilor de servicii, specialiștilor în logistică și marketing, proprietarilor de spații comerciale și producătorilor din FMCG.

Evenimentul acoperă atât piața locală, printr-un panel dedicat retail-ului “made în România”, a extinderii internaționale a acestora, dar și o viziune globală, evocată de playeri care activează pe plan mondial.

Urmărește-ne live!

Miercuri, în cadrul panelului de la Retail Arena, Corina va oferi un link special de acces către raportul studiului pentru cei prezenți în sală, dar și pentru cei care ne vor urmări live. Vom transmite live întreg panelul Made in RO Retail.

Te invităm să te abonezi la pagina noastră de Facebook pentru a primi notificare atunci când livestreamul va începe.

Iar dacă timpul nu îți permite să ni te alături live, abonează-te la newsletter pentru a primi înregistrarea video.

Update 25 Noiembrie 2018

👉 Raportul de cercetare al acestui studiu a fost publicat iar datele complete sunt disponibile în mod gratuit tuturor celor interesați pe pagina dedicată studiului.