Fundația Romanian Business Leaders (RBL) a realizat prin intermediul MKOR studiul Insights PulseZ, ediția 2023-2024.

Insights PulseZ este cel mai mare studiu din România dedicat Generației Z. Studiul este parte din proiectul „Vreau să fiu antreprenor” (VSFA), inițiat în anul 2013 de către RBL.

În prezent, Romanian Business Leaders face advocacy pentru politici publice sănătoase și benefice pentru societate și mediul de afaceri românesc, în educație, antreprenoriat și fiscalitate.

Iar cel mai bun mod de a susține aceste activități de advocacy este prin intermediul datelor colectate direct din piață.

Ca agenție de cercetare de piață, ne bucurăm foarte mult pentru că datorită RBL am realizat un studiu care oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care cei din Gen Z vor modela viitorul societății românești.

Ce ne-am propus cu această cercetare pe Gen-Z?

Proiectul Insights PulseZ, condus de VSFA, este un sondaj regulat și reprezentativ desfășurat printre tinerii din Generația Z, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani. Generația Z, născută între anii 1997 și 2012, este recunoscută pentru mentalitatea orientată spre progres, diferențiere și implicarea în probleme sociale, precum și pentru abilitățile tehnice foarte bine dezvoltate.

Acest sondaj urmărește să înțeleagă:

  • situația lor din prezent,
  • comportamentul online,
  • modelele de consum, nevoile, preferințele în ceea ce privește cariera,
  • interesul pentru antreprenoriat și sustenabilitate, precum și
  • motivațiile lor atât în viața personală, cât și în cea profesională.

Scopul acestui proiect este să ofere sprijin organizațiilor prin furnizarea de date și informații prin intermediul cărora să poată lua decizii operaționale și de business.

Generația Z din România, formată din peste 3 milioane de tineri, exercită un impact semnificativ atât în domeniul consumului, cât și în piața forței de muncă.

Pentru acest proiect de cercetare, am realizat un studiu cantitativ folosind un sondaj de opinie online, administrat cu ajutorul Panelului de Cercetare MKOR și prin intermediul operatorilor pe teren.

Descarcă Gratuit “Studiul de comportamente și atitudini: Portretul Gen Z “Vreau să fiu Antreprenor”, un proiect RBL și descoperă rezultatele studiului

Obiective de cercetare

Raportul de cercetare realizat de RBL și MKOR a explorat diverse aspecte ale vieții și percepțiilor Generației Z, oferind o imagine cuprinzătoare a atitudinilor și comportamentelor lor. Iată principalele obiective abordate în acest studiu:

  1. Perspective asupra vieții și percepții asupra Inteligenței Artificiale

    S-a investigat modul în care membrii Gen Z percep viața și cum își formează opinii cu privire la Inteligența Artificială. Am descoperit că tinerii din Gen Z sunt deja angrenați în piața muncii, conectați la tehnologie, dar fără a pierde contactul cu persoanele importante din viața lor (familia și prietenii). Totuși, 6 din 10 tineri nu interacționează deloc cu AI în activitățile lor zilnice.

  2. Gen Z și consumul sustenabil

    S-au examinat atitudinile și comportamentele Gen Z față de consumul sustenabil, inclusiv activitățile pe care le desfășoară în viața de zi cu zi pentru a promova un stil de viață mai sustenabil. Am descoperit că pentru a adopta un stil de viață sustenabil, tinerii sunt dispuși să își schimbe comportamentul obișnuit, în primul rând prin evitarea risipei de alimente, apă sau haine.

  3. Activități pentru dezvoltarea personală și profesională

    S-au identificat activitățile preferate de Gen Z pentru dezvoltarea personală și profesională, precum și domeniile de interes. De asemenea, s-a realizat un top al surselor de învățare folosite de aceștia. Studiul a relevat faptul că în funcție de etapa în care se află în cariera lor profesională, tinerii se raportează diferit la domeniile de interes privind dezvoltarea lor personală și profesională.

  4. Factori determinanți pentru succesul în viață și statutul ocupațional

    S-au investigat factorii considerați de Gen Z ca fiind importanți pentru succesul în viață și s-a analizat statutul ocupațional al acestei generații, prioritățile și așteptările lor legate de carieră. Studiul a identificat faptul că pentru elevi și studenți, trainingurile și workshopurile reprezintă cel mai important driver care i-ar determina să rămână loiali companiei la care lucrează.

  5. Percepții și atitudini legate de inflație

    S-au examinat percepțiile și atitudinile Generației Z cu privire la inflație, impactul asupra cheltuielilor, așteptările legate de evoluția veniturilor, modul de adaptare la creșterea prețurilor și abordarea lor generală în gestionarea banilor. Rareori se întâmplă în studiile de piață, dar acest studiu a relevat faptul că toți tinerii consideră că prețurile au crescut în ultimele 12 luni.

Studiu-MKOR-VSFA-genz-sustenabil

Cele mai interesante rezultate ale studiului

Studiul realizat de RBL și MKOR asupra Generației Z dezvăluie o serie de aspecte foarte interesante în privința comportamentului și atitudinilor acestor tineri.

Printre rezultatele-cheie ale acestui studiu se evidențiază următoarele:

  • Gen Z apelează, în primul rând, la muzică pentru a se relaxa, pentru a face față stresului și provocărilor zilnice.
  • Aproximativ 4 din 10 tineri vorbesc cu un prieten sau cu un membru al familiei.
  • 60% dintre tinerii antreprenori au încorporat AI în viața lor zilnică, în timp ce mai puțin de o treime dintre elevi fac asta.
  • 6 din 10 tineri spun că achiziționează alimente doar cât au nevoie, pentru a încuraja un mod de viață sustenabil.
  • Indiferent de statutul lor ocupațional actual, 6 din 10 tineri sunt în căutarea unui loc de muncă, din care 66% în mod activ. Cel mai puțin interesați de un potențial loc de muncă sunt cei care au o afacere.
  • 21% din Gen Z privesc cu optimism următoarele 12 luni și apreciază că veniturile familiei vor crește.
  • Mai mult de jumătate dintre Gen Z își exprimă interesul pentru activitatea desfășurată de proiectul VSFA, mai ales bărbații cu vârste cuprinse între 19-21 ani din mediul rural.

Studiu-MKOR-VSFA-stresul

Despre cercetarea pe Generația Z

Pentru acest proiect, am derulat un studiu cantitativ, având ca instrument de colectare a datelor sondajul de opinie telefonic, realizat cu ajutorul operatorilor de interviu.

  • Piața vizată: Persoane cu vârsta între 16-24 de ani, dintre care 14% cu vârsta între 16-18 ani, 42 % cu vârsta între 9-21 de ani, respectiv 44% cu vârsta între 22-24 de ani.
  • Instrumentele de cercetare: Sondaj de opinie prin intermediul operatorilor pe teren și al Panelului MKOR (online)
  • Eșantion: 1038 de persoane
  • Alte informații relevante metodologic: 33% dintre respondenți sunt din mediul rural, iar restul de 67% din mediul urban din toate regiunile de dezvoltare ale Românie.

Geanina, unul dintre partenerii care au susținut studiul PulseZ încă de la început:

Gen Z este o generație care pune accentul pe sănătate, relații și siguranță financiară.

Studiul Pulse Z 2023 arată că independența financiară este un obiectiv important pentru Gen Z, dar nu cu orice cost. Tinerii sunt preocupați de propria sănătate, fizică și mentală.

De asemenea, se concentrează și pe relațiile cu familia și prietenii, iar cu cât cresc în vârstă, tinerii din generația Z încep să aprecieze și mai mult împlinirea personală. Mai conștientă de sine și de nevoile sale, Gen Z poate avea un impact pozitiv asupra societății, preocupată fiind de probleme precum sănătatea, mediul și echilibrul job-viață personală.

Mai mult, sustenabilitatea este un aspect care nu mai poate fi neglijat de segmentul 16-24 de ani.

avatar geanina ioan

Geanina Ioan – Fondatoarea Chilli Ideas

Descarcă Gratuit “Studiul de comportamente și atitudini: Portretul Gen Z “Vreau să fiu Antreprenor”, un proiect RBL și descoperă rezultatele studiului

Despre Fundatia Romanian Business Leaders

Fundatia Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație imparțială, apolitică.

RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască.

Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii.

Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare.

Mai multe pe rbls.ro.

MKOR e partenerul tău de cursă lungă pentru cercetare de piață

Expertiza noastră se bazează pe recunoașterea valorii datelor exacte și a studiilor de piață. Suntem aici să îți oferim acces la date valoroase din piața românească prin experiența noastră în a realiza studii de piață.

La MKOR răspundem nevoii de date privind comportamentul consumatorilor din România prin primul studiu de piață în timp real – Consumer Trends.Live. Acest instrument complet de market intelligence este singura resursă care oferă constant date din 7 industrii monitorizate.

Câștigă avantajul competitiv cu date strategice din piață pe care le afli chiar în timp ce au loc, printr-un singur click în dashboard-ul interactiv.

Solicită un demo gratuit și îți arătăm cum funcționează Consumer Trends.Live și modul în care te poate ajuta în activitatea ta sau completează un simulator de preț pentru a începe un proiect de cercetare.

Descarcă Gratuit “Studiul de comportamente și atitudini: Portretul Gen Z “Vreau să fiu Antreprenor”, un proiect RBL și descoperă rezultatele studiului