La finalul anului 2019, un producător român de încălțăminte se pregătea să lanseze pe piața locală brandul propriu, Enzo Margi. Pentru a fundamenta strategia de lansare cu date actualizate din piață, compania a demarat discuțiile cu MKOR Consulting.

Colaborarea a început prin achiziționarea studiului ready-made Digital Fashion Consumer Trends 2019. Într-o etapă ulterioară, clientul și-a dorit să cunoască potențialul pieței de încălțăminte pentru segmentele vizate, respectiv Premium și Luxury, așa că a comandat un studiu de piață propriu.

Abordarea propusă de echipa MKOR a avut ca primă caracteristică flexibilitatea. Pe fondul începutului pandemiei de coronavirus, la începutul lui 2020, metodologia studiului a fost adaptată la numai câteva zile de la aprobarea proiectului. Astfel, în loc să continuăm cu abordarea standard a unui studiu de consumator, am împărțit eșantionul inițial în două eșantioane egale, pe care le-am adresat consecutiv, în momente diferite de timp. Scopul acestei abordări a fost colectarea unor date pe care să le putem analiza contextual, în timp, și astfel să putem încerca previzionarea evoluției pieței într-un context mai incert ca niciodată.

Rezultatele efortului suplimentar au contribuit semnificativ la înțelegerea dinamicii pieței, diferită de la un segment potențial la altul. Pornind de la datele obținute, Enzo Margi a avut baza pentru formularea strategiei de abordare a pieței.

Mai mult, după finalizarea studiului de piață, colaborarea cu Enzo Margi a continuat cu echipa de marketing MKOR, pentru implementarea recomandărilor studiului de piață și lansarea noului brand.

enzo_margi_website
Preview Enzo Margi Website

Măsurarea Potențialului Pieței de Încălțăminte Premium și de Lux din România

Scopul studiului a fost de a oferi răspunsuri și recomandări acționabile referitoare la potențialul pe care îl prezintă nișa Premium și de Lux din România pentru un nou brand de încălțăminte. Mai precis, am vrut să aflăm cine sunt consumatorii, care sunt preferințele lor și cum pot fi adresați, care sunt competitorii direcți și prin ce se remarcă în piață.

Informațiile despre specificul și tendințele pieței au fost obținute din surse secundare (date statistice oficiale, publicații ale asociațiilor profesionale naționale, europene și globale, rezultate financiare ale jucătorilor din piață, alte studii și publicații). În analiza acestor date am urmărit aspecte precum: evoluția producției, importului și exportului de încălțăminte în România sau obiceiurile de cumpărare online și offline.

Datele despre piață au fost completate prin maparea mediului competitiv și analiza detaliată a competitorilor direcți. În felul acesta, au fost identificați principalii diferențiatori pentru brandurile de încălțăminte Premium și Luxury.

În paralel, am obținut informații direct de la consumatori, privind obiceiurile lor de achiziție a încălțămintei și criteriile pe baza cărora aleg un anumit brand, în detrimentul altuia. Datele astfel obținute au fost esențiale pentru determinarea dimensiunii pieței și definirea profilului de consumator pentru încălțămintea premium și de lux.

În final, triangularea tuturor datelor obținute a permis formularea de concluzii și recomandări strategice pentru lansarea pe piață a brandului Enzo Margi.

Obiectivele studiului de oportunitate

Pe parcursul cercetării, obiectivele au urmărit relevarea aspectelor privind:

  • Comportamentul de consum privind achiziția articolelor de încălțăminte. Benchmarking context COVID-19.
  • Profilul consumatorilor de articole de încălțăminte (segmentare).
  • Tendințe de evoluție ale pieței de încălțăminte, din perspectiva retailului și a producției.
  • Analiza factorilor care pot influența dezvoltarea unui brand de încălțăminte (analiză PESTLE).
  • Analiza mediului competitiv. Cote de piață ale competitorilor.
  • Analize de oportunitate: SWOT și Porter, pentru definirea factorilor care influențează succesul unui nou jucător pe piață.
  • Estimare volum și valoare pentru piața de încălțăminte în general și Premium & Luxury.
  • Prognoza evoluției pieței, în context COVID-19. Scenarii multiple de risc macroeconomic sau poziționare în piață.

Despre cercetarea cantitativă

enzo_margi_rezultat_studiu
Preview Raport Studiu de Oportunitate pe Piața de Încălțăminte Premium și Luxury din România

Pentru a surprinde potențialul pieței românești pentru încălțăminte Premium și Luxury, în contextul impactului COVID-19 în comportamentul de consum, MKOR a dezvoltat o metodologie complexă de cercetare.

Piața vizată: România

Instrumentele de cercetare:

Eșantion: reprezentativ pe criterii de vârstă, gen și distribuție geografică (orașe mari și zone metropolitane)

Surse: date statistice oficiale, publicații ale asociațiilor profesionale naționale, europene și globale, rezultate financiare ale jucătorilor din piață, alte studii și publicații.

Pentru a răspunde provocării de a identifica potențialul unei piețe de nișă, într-o perioadă cu schimbări majore în comportamentul consumatorilor, MKOR a adaptat metodologia studiului:

  • 2 valuri de cercetare (începutul perioadei de lockdown și după relaxarea măsurilor de limitare a epidemiei de COVID-19 în România)
  • Grup de control
  • Eșantion cantitativ consumatori Premium & Luxury.

Despre client

Margi Shoes, deținătorul noului brand Enzo Margi, este un producător român din Cluj-Napoca, cu peste 30 ani de experiență în fabricarea de încălțăminte pe segmentul premium și lux.

Contactează-ne pentru proiectul tău

Așa cum o spune și numele nostru, studiile de oportunitate de piață sunt preferatele noastre. O astfel de analiză ne permite să identificăm cele mai potrivite recomandări strategice pentru clienții noștri, pornind de la o varietate mare de date, care se validează reciproc.

Însă cea mai frumoasă parte a acestor studii este însăși satisfacția de a putea lua parte la nașterea unui nou brand. Iar când clientul rămâne aproape de noi și pentru lansarea pe piață, prin serviciile de marketing pe care le oferim, știm că munca noastră este cu adevărat prețuită.

Spune-ne dacă îți putem fi și ție de ajutor! Noi, echipa de consultanți MKOR, te asigurăm că:

  • Vom alege metodologia potrivită pentru a atinge obiectivele tale, ținând cont de contextul macroeconomic și social,
  • Vom derula proiectul la un înalt nivel de calitate,
  • Rezultatele pe care le vei primi la final îți vor întrece așteptările.

Dă-ne un semn! Suntem la numai un video-call distanță. 🙂

Studiile MKOR în context COVID-19

Epidemia de COVID-19 impactează comportamentele de consum la niveluri greu de anticipat. În acest context, consultanții MKOR se informează constant privind modalitățile de abordare recomandate de comunitatea de research, pentru a le putea include în analizele de previzionare a comportamentelor de consum.

De asemenea, MKOR derulează proiecte proprii de cercetare privind impactul epidemiei de coronavirus, atât la nivelul populației generale, cât și în mediul de afaceri. Le puteți descărca gratuit din secțiunea dedicată Studiilor proprii.