Trăim într-o lume în care oamenii nu cumpără produse ori servicii, ci cumpără soluții la problemele lor. Dar nu orice fel de rezolvare, ci ceva care să-i diferențieze, care să le crească stima de sine și care să le ofere o experiență memorabilă.
Pentru ca soluția pe care o oferi să devină opțiunea numărul 1 pentru cât mai mulți oameni, ai nevoie să creezi o relație cu consumatorii tăi existenți și să te evidențiezi în mintea potențialilor consumatori.
Ca business ai nevoie să-ți cunoști consumatorii și nevoile lor, în aceeași măsură cum ar trebui să știi cum să te faci cunoscut ca să devii un brand și să fii prezent în mintea consumatorilor.
Bun, dar ce este un brand? Marty Neumeier spune că un brand nu este un logo, un slogan, o promisiune sau un produs, ci
Un brand este sentimentul instinctiv al unei persoane despre un produs, serviciu sau organizație
— Marty Neumeier
Un brand nu este ceea ce spui tu despre business-ul tău, ci ceea ce spun și cred consumatorii tăi despre tine.
La nivel global, pentru iubitorii de cola, lumea se împarte între Pepsi și Coca Cola. Restul brandurilor nu reprezintă o opțiune, decât în lipsa celor două. Fiecare dintre tabere insistă că brandul lor este cel mai tare. Atât de puternic este sentimentul de brand construit în mintea consumatorilor! Un telefon marca Apple are funcții similare cu Samsung sau Huawei. Și totuși, există oameni care au preferințe puternice spre o marcă sau alta, indiferent de caracteristici precum: preț, accesorii incluse sau nu, cameră, sunet.
De asemenea, un client Nike nu va cumpăra niciodată un trening Adidas sau încălțăminte Puma.
Conținut
Cum știi că ai un brand și nu un simplu produs sau serviciu
Similar, dacă oprim 10 oameni pe stradă și le cerem să denumească 5 companii care fabrică detergent de rufe, vor spune 5 mărci de detergent.
Marca este mai prezentă în mintea consumatorului decât firma.
Ariel și Tide sunt produse de aceeași firmă, Procter & Gamble, și totuși oamenii se vor gândi la aceste mărci și nu la numele companiei.
Dacă ești pe piață de mai mult de 3 ani, știi deja că modul în care privesc clienții brandul este diferit de ceea ce crezi tu ca antreprenor sau marketer despre acea afacere.
Dacă de multe ori poate ai luat decizii bazate pe intuiție, acum ar fi cel mai bun moment să te bazezi pe date, pe cifre, pe informații bine documentate.
Iar informațiile despre afacerea ta nu le poți lua din ziare online sau social media, ci direct de la consumatori, solicitându-le părerea și experiența cu brandul tău.
Partea cea mai importantă la astfel de studii de piață este că ai acces la o populație generală, care îți oferă perspectiva consumatorilor privitor la mai multe branduri competitoare din piață.
Dacă faci un studiu in-house doar pe consumatorii tăi, rezultatele sunt limitate la experiența acestora cu brandul tău.
Cum se face măsurarea notorietății brandului – introducere în brand tracking
Masurarea notorietății brandului și brand tracking-ul reprezintă două componente esențiale ale strategiilor corecte de marketing și de business.
Scopul acestor analize este de a evalua în mod constant cum evoluează în timp percepția consumatorilor (publicului) asupra unui brand. De asemenea, brand tracking-ul urmărește și alți indicatori precum intenția de cumpărare sau loialitatea consumatorilor.
Cunoscând lucrurile acestea, compania știe ce are de făcut pentru îmbunătățirea continuă a brandului său.
Măsurarea notorietății brandului poate fi definită ca:
Procesul de analiză a gradului în care un brand este recunoscut (sau nu) și perceput de către public.
Acest lucru poate implica măsurarea notorietății spontane, adică atunci când oamenii sunt rugați să numească branduri dintr-o anumită categorie fără sugestii prealabile sau notorietatea asistată, când li se oferă o listă de branduri și li se cere să le recunoască.
Și ca să-ți dai seama ce presupune o evaluare a notorietății brandului, poți citi mai multe despre studiul de brand tracking pentru TBI Bank. Obiectivele studiului au fost destul de complexe și au urmărit aspecte precum:
- Identificarea caracteristicilor pieței de produse și servicii financiare din România;
- Percepția brandului în rândul consumatorilor din piața vizată;
- Benchmarking-ul competiției;
- Măsurarea notorietății produselor brandului;
- Eficacitatea comunicării de marketing.
În momentul în care decizi că ai nevoie de monitorizarea notorietății brandului, trebuie să știi foarte bine ce te interesează să afli, care sunt obiectivele companiei tale.
Aici intervenim noi ca agenție specializată de cercetare de piață să creăm o metodologie de cercetare adaptată nevoilor tale. Mai precis, formulăm întrebările pe baza cărora vom extrage informații relevante pentru brandul tău și colectăm datele de la tipologia de consumator vizată de către tine.
În general, aspectele cele mai importante legate de brand tracking sunt:
- Gradul de menționare a brandului și a produselor/ serviciilor asociate. Este important să știi cum ești poziționat în mintea consumatorului tău.
- Cum percepe consumatorul industria din care faci parte, precum și produsele și serviciile existente. În felul acesta, te poți poziționa în timp ca un brand care rezolvă probleme, ca un brand inovator, ca un brand orientat spre consumator, ca un brand cu viteză mare de reacție sau orice altceva care te ajută să te diferențiezi pe piață și să devii / să rămâi memorabil în mintea consumatorului.
- Emoțiile asociate brandului tău de către consumator. Oamenii se gândesc la tine în termeni pozitivi, negativi sau neutri? Oamenii se simt bucuroși / triști / anxioși / entuziasmați atunci când cumpără ceva de la tine? Oamenii simt că te-ar putea înlocui cu alte branduri dacă ar găsi o variantă mai ieftină, mai apropiată de ei sau cu anumite caracteristici îmbunătățite?
Toate aceste aspecte te ajută să iei decizii mai bune de business și să-ți crești afacerea.
Fiecare brand se confruntă cu diferite provocări, care adesea necesită studii de piață personalizate.
Cu toate acestea, la MKOR, pentru o analiză de brand tracking completă, recomandăm clienților noștri să includă obiective legate de brand awareness (gradul de conștientizare a brandului și a caracteristicilor acestuia), de gradul de utilizare, atitudini și emoții față de brand (consumer sentiment), precum și analiza intenției de cumpărare.
Beneficiile brand tracking-ului
Percepția consumatorilor asupra brandului contează la fel de mult ca și produsul sau serviciul pe care îl oferi.
Percepția creează realitatea.
Modul în care produsul sau serviciul tău îi face să se simtă pe clienții tăi, determină comportamentul lor de cumpărare și dacă te recomandă sau nu și altor persoane pe viitor.
Un brand puternic declanșează mereu o reacție în comportamentul consumatorului: fie cumpărarea produsului, fie căutarea de informații suplimentare, fie angajarea în discuții despre produs / serviciu.
Din punctul de vedere al MKOR, principalele beneficii ale brand tracking-ului sunt:
- Îți oferă o imagine de ansamblu asupra gradului în care brandul a fost receptat în piață și cum este perceput în comparație cu concurența. Adică facem un benchmarking bazat pe date actuale, culese special pentru compania ta și pentru produsul sau serviciul oferit. În felul acesta poți afla ce cred consumatorii tăi despre brandul tău, ce probleme sau așteptări au și dacă sunt mulțumiți sau nu de produsele sau serviciile oferite.
- Te ajută să identifici tendințele legate de notorietatea brandului tău pentru a putea lua cele mai bune decizii de marketing.
- Te ajută să evaluezi impactul strategiilor și campaniilor tale de marketing raportate la evoluția notorietății brandului și a bugetului de marketing. Faptul că ai 10.000 de urmăritori pe Instagram nu reprezintă o imagine fidelă asupra notorietății brandului tău și a modului cum este perceput acesta de către consumatorii tăi.
Așadar, prin instrumente de brand tracking, MKOR te poate ajuta cu:
- Evaluarea inițială a poziționării brandului;
- Monitorizarea evoluției brandului;
- Evaluarea eficacității strategiilor de marketing.
Monitorizarea brandului reprezintă o modalitate foarte eficientă de a evidenția și remedia situațiile problematice întâmpinate de clienții tăi în relație cu brandul tău. Spre exemplu, dacă ai date despre experiențele de achiziție ale consumatorilor tăi vei putea derula acțiuni remediale pentru a le putea îmbunătăți călătoria de cumpărare.
În esență, fiecare stadiu al experienței de achiziție ar fi bine să fie analizat din punctul de vedere al blocajelor întâmpinate de consumator:
- Conștientizare;
- Luarea în considerare;
- Luarea deciziei de cumpărare;
- Retenție – revine să cumpere de la tine;
- Recomandare – devine portavocea brandului tău.
Metode și instrumente de brand tracking
Metodele pentru măsurarea notorietății brandului includ cercetările de piață, sondajele de opinie sau analiza datelor online (cum ar fi mențiunile pe rețelele sociale sau căutările pe internet). La MKOR, în funcție de nevoile business-ului tău, putem combina mai multe metode de cercetare:
- Sondaj de opinie;
- Focus group;
- Interviu în profunzime;
- Cercetare semiotică;
- Sentiment analysis;
- Social media monitoring.
pentru a obține o imagine holistică și complexă asupra notorietății brandului tău. Raportul de cercetare sau dashboardul pe care-l primești în urma analizării rezultatelor cercetării de brand tracking te va ajuta să-ți calibrezi strategia de business și pe cea de marketing adaptate la modul cum brandul tău este perceput de audiența ta.
Hai să lucrăm împreună!
Strategiile tale de vânzare sunt facilitate de faptul că ai investit în a avea un brand puternic. Dar cum știi sau cum afli dacă ai un brand puternic? Sau ce cred consumatorii despre brandul tău? Ei bine, pentru asta ai nevoie de cifre, de date, de analize concrete. Intuiția de business te duce până într-un punct. Mai departe, ai nevoie de date din piața în care activezi.
Am detaliat cum te ajută o evaluare a notorietății de brand. Iar dacă vrei să-ți duci afacerea la următorul nivel, te invităm să programezi o întâlnire cu echipa MKOR ca să descoperim împreună ce atribute emoționale deține brandul tău și cum este privit de consumatorii din piața românească.
Ai nevoie de brand tracking dacă vrei să:
- Ai o imagine mai clară asupra modului în care brandul tău este perceput de consumatorii din industria în care activezi
- Poți lua decizii mai bune de marketing bazate pe tendințele legate de notorietatea brandului tău
- Maximizezi succesul strategiilor și campaniilor tale de marketing raportat la bugetul investit și la modul cum a fost perceput brandul tău de către consumatorii tăi, respectiv vânzările realizate
Citește și despre cum facem brand-tracking la MKOR și programează o discuție gratuită cu MKOR. Dacă vrei rezultate diferite, trebuie să faci lucrurile în mod diferit. Business as usual nu mai merge în 2023.
Nu ai nevoie de brand tracking dar totuși ai vrea să ne urmărești? Uneori comunicăm rezultatele cercetărilor doar către baza noastră de abonați, abonează-te și tu aici:
Ai citit tot? Comentează / abonează-te la newsletter / citește și alte postări!
Cum să-ți Crești Vânzările de Black Friday cu Agile Research: Decizii Rapide, Bazate pe Date
septembrie 24, 2024
0 Comentarii7 Minute
Cercetare de Piață Rapidă și Accesibilă cu Agile Research: Date Relevante la Timp
septembrie 10, 2024
0 Comentarii7 Minute
Agile Research te Ajută să-ți Validezi Ideile de Produs și Servicii în Timp Record
septembrie 5, 2024
0 Comentarii13 Minute