Într-o lume în continuă schimbare, în care competiția în domeniul afacerilor devine din ce în ce mai intensă, construirea și menținerea unei identități de brand puternice devine esențială pentru succesul unei companii.

Brandul afacerii tale sau al companiei pentru care lucrezi reflectă ceea ce oferi ca afacere și cum e perceput de către consumatorii produselor și serviciilor realizate.

Prin urmare, ar fi bine să utilizezi instrumente de brand tracking pentru a monitoriza și pentru a îmbunătăți constant percepția publicului despre brandul tău.

În acest articol, vom explora cum să alegi și să utilizezi astfel de instrumente pentru afacerea ta. Enjoy 🔖

De ce este important brand tracking-ul?

Brand tracking-ul este procesul de monitorizare a performanței brandului tău în timp, pentru a înțelege cum este perceput de către consumatori și pentru a identifica orice schimbări în această percepție. Am mai scris un articol despre ce este brand tracking-ul și de ce ai nevoie de măsurarea notorietății brandului ca să-ți crești afacerea.

În general, cercetările de brand tracking se concentrează asupra următoarelor aspecte:

  • Recunoașterea brandului: măsurarea gradului în care publicul țintă cunoaște și recunoaște brandul.
  • Imaginea brandului: evaluarea imaginii de brand în rândul publicului țintă și identificarea punctelor forte și a punctelor slabe ale imaginii brandului.
  • Încrederea în brand: măsurarea nivelului de încredere pe care publicul țintă îl acordă brandului și identificarea factorilor care influențează această încredere.

Poziționarea brandului: evaluarea poziționării brandului în comparație cu concurenții săi și identificarea oportunităților de dezvoltare a brandului pe piață.

monitorizare-brand-tracker

Măsurarea și monitorizarea notorietății brandului tău

Unul dintre principalele obiective ale studiilor de notorietate brand este de a evalua cât de cunoscut este brandul tău în rândul consumatorilor.

Identificarea notorietății brandului este esențială pentru creșterea oricărei afaceri, deoarece cu cât mai mulți oameni cunosc brandul tău, cu atât mai mare este șansa de a atrage noi consumatori și de a-i fideliza cei existenți.

Cum se realizează aceste studii de brand tracking?

Simplu. În timpul chestionării eșantionului target, respondenții sunt întrebați dacă sunt conștienți de existența brandului și dacă îl cunosc.

Li se pot cere detalii despre brand, precum sloganul sau principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor oferite, cât de mulțumiți sunt, ce cred despre prețuri, customer service și orice alte detalii pe care le stabilim din etapa de obiective ale studiului.

Pe baza răspunsurilor primite, se pot identifica diferite niveluri de notorietate a brandului, precum:

  • Notorietatea nulă sau scăzută: Când puțini respondenți sunt conștienți de brandul tău sau nu îl cunosc deloc. În această situație, este necesar să te concentrezi pe creșterea gradului de conștientizare a brandului prin strategii de marketing și publicitate.
  • Notorietate moderată: Când un număr semnificativ de respondenți cunosc brandul tău, dar nu știu prea multe detalii despre el. În această situație, este important să te concentrezi pe comunicarea caracteristicilor și avantajelor produselor sau serviciilor tale.
  • Notorietate ridicată: Când majoritatea respondenților cunosc brandul tău și îi recunosc caracteristicile și sloganul. În această situație, este important să te concentrezi pe menținerea și consolidarea notorietății brandului prin dezvoltarea de strategii de fidelizare a consumatorilor.

După cum vezi, identificarea nivelului de notorietate a brandului este esențială pentru dezvoltarea unei strategii de marketing eficiente.

În funcție de nivelul de notorietate identificat, mesajele, tipurile de audiențe (personas) și canalele de comunicare se pot adapta pentru a ajunge mai ușor și mai eficient la publicul țintă.

De exemplu, dacă notorietatea brandului tău este scăzută, poți realiza campanii de publicitate, dar este necesar să fii foarte atent dacă le realizezi online sau offline ori prin combinarea celor două, în funcție de unde se regăsesc cei mai mulți dintre consumatorii tăi, precum și de profilul lor socio-demografic.

Poți citi mai multe despre cum se face brand-tracking la MKOR, am scris un întreg articol pe tema asta.

emotii-consumator-brand

Ce alegi: brand tracking sau studiu de piață?

Studiul de brand tracking și studiul de piață sunt două tipuri distincte de cercetări de marketing, iar diferențele principale constau în obiectivele lor, în ceea ce măsoară și în momentul în care sunt efectuate.

Iată cum se diferențiază aceste două tipuri de studii:

Ca obiective principale, studiul de brand tracking se concentrează pe măsurarea și evaluarea percepției și notorietății unui brand în rândul consumatorilor săi.

Scopul principal este să urmărească și să înțeleagă modul în care publicul percepe și interacționează cu brandul de-a lungul timpului.

Din punctul de vedere al obiectivelor de cercetare, studiul de piață este mai amplu și se concentrează pe înțelegerea și evaluarea pieței în ansamblu.

Scopul este de a obține informații despre dimensiunea pieței, comportamentul consumatorilor, concurența, tendințele de piață și oportunitățile.

Apoi, studiile de brand tracking, evaluează gradul de recunoaștere a brandului, asocierea cu anumite atribute și emoțiile sau atitudinea față de brand.

Se urmărește modul în care aceste aspecte evoluează în timp sau în urma anumitor acțiuni de marketing.

Aceste studii sunt adesea realizate periodic, de obicei la intervale regulate, cum ar fi trimestrial, semestrial sau anual. Este extrem de important să se realizeze monitorizarea continuă a evoluției brandului.

Iar scopul final al măsurării notorietății brandului este să se evalueze eficacitatea strategiilor de branding și pentru a face ajustări continue pentru a-și îmbunătăți percepția brandului în rândul consumatorilor. De asemenea, putem descoperi trenduri în rândul consumatorilor din piață, ai brandului cât și ai competiției.

studiu-brand-tracking-4

De cealaltă parte, studiile de piață măsoară cererea și oferta din piață, inclusiv preferințele consumatorilor, prețurile, distribuția și alte aspecte care afectează deciziile de marketing și strategia de afacere în general.

Studiile de piață pot fi efectuate la intervale variate, la fel ca cele de brand tracking, în funcție de obiectivele și necesitățile specifice ale afacerii sau proiectului.

Iar scopul final al studiilor de piață este de a fi utilizate pentru a ajuta afacerea să înțeleagă cum să dezvolte, să poziționeze și să comercializeze produsele sau serviciile sale pe piață.

Studiul de brand tracking se concentrează asupra percepției și notorietății unui brand, urmărind evoluția sa în timp, în timp ce studiul de piață are un obiectiv mai larg, acoperind aspecte legate de piață în ansamblu, incluzând cererea, oferta și tendințele generale.

Ambele tipuri de studii sunt valoroase pentru o afacere, dar sunt folosite în contexte și pentru scopuri diferite.

La MKOR derulăm ambele tipuri de studii și dispunem de instrumentele și tehnologiile necesare pentru a-ți oferi date relevante despre brandul tău și despre consumatorii tăi.

Contactează-ne dacă vrei să lucrăm împreună pentru brandul tău. The sky is the limit, când vine vorba de creativitatea și determinarea noastră.

studiu-brand-tracking-5

Dezvoltarea de strategii de marketing mai eficiente

Studiile de brand notoriety sunt utile pentru orice afacere, indiferent de dimensiunea sau de industria în care activează, deoarece oferă informații importante despre ceea ce clienții și potențialii clienți așteaptă de la un brand și cum acesta poate fi îmbunătățit pentru a-și crește notorietatea, vânzările și întregul business, până la urmă.

Brand tracking-ul reprezintă un instrument puternic pentru măsurarea rezultatelor campaniilor de marketing, care conduc la dezvoltarea de strategii de marketing mai eficiente.

Acestea implică colectarea de date pentru a evalua gradul de recunoaștere și înțelegere a brandului tău de către publicul țintă.

La MKOR, cercetările de notorietate brand sunt adesea realizate prin intermediul sondajelor, interviurilor și / sau focus-groupuri, iar datele colectate sunt analizate și interpretate pentru a obține o imagine de ansamblu asupra notorietății și încrederii în brand.

Iată cum poți utiliza tu aceste studii pentru a măsura eficacitatea campaniilor tale:

  • Pregătirea campaniei: Înainte de a lansa o campanie, efectuează un studiu de notorietate de brand pentru a stabili nivelul actual de recunoaștere și percepție a brandului tău în rândul consumatorilor.
  • Definirea obiectivelor: În funcție de obiectivele campaniei tale (de exemplu: creșterea notorietății, îmbunătățirea atașamentului emoțional față de brand sau creșterea intenției de cumpărare), stabilește metrici specifice pe care le vei urmări. Iar un studiul de brand tracking va fi aliatul tău în a putea obține rezultatele dorite, atât timp cât îți stabilești obiective realiste bazate pe date colectate de la publicul tău țintă.
  • Implementarea campaniei: Lansează campania și monitorizează evoluția rezultatelor. Poți utiliza studiile de notorietate de brand în timp real sau în anumite perioade prestabilite pentru a evalua impactul campaniei. La MKOR dezvoltăm strategia de brand tracking împreună cu tine pentru a-ți înțelege cât mai bine business-ul. Apoi, creăm studii de brand tracking adaptate nevoilor companiei tale. La noi totul este ca în croitorie: made to measure.
  • Analiza datelor: După campanie, compară datele post-campanie cu datele pre-campanie pentru a evalua diferențele. Noi îți oferim un raport cu rezultatele obținute cu ajutorul celor mai bune instrumente de brand tracking. Noi te putem sprijini în ambele etape prin analiza percepției publicului tău țintă referitor la campania derulată, astfel încât tu să poți ajunge să-ți cunoști consumatorii mai bine.
  • Ajustări și îmbunătățiri: Folosește rezultatele pentru a face ajustări la strategia de marketing și pentru a îmbunătăți campaniile viitoare. Echipa MKOR te ajuta să înțelegi cum poți utiliza acele date pentru a măsura succesul acestei campanii, precum și pentru a dezvolta pe viitor campanii de marketing mai eficiente.

După cum vezi, studiile de notorietate brand pot ajuta la dezvoltarea de strategii de promovare personalizate care să se potrivească nevoilor specifice ale consumatorilor brandului tău.

Aceste cercetări pot contribui la identificarea modurilor de a aborda diferite segmente ale consumatorilor și de a le comunica mesaje personalizate, care să asigure succesul implementării strategiei tale de marketing.

Orice afacere are nevoie să înțeleagă cât mai bine nevoile și preferințele consumatorilor.

Aceste informații valoroase pot fi utilizate pentru a dezvolta și îmbunătăți produsele și serviciile oferite sau pentru a identifica lacunelor în piață, adică zonele în care există o nevoie nesatisfăcută.

În acest fel puteți dezvolta noi produse și servicii care să răspundă nevoilor consumatorilor și pentru a vă crește astfel cota de piață.

monitorizeaza-notorietarea-brandului

Cum poți obține date despre consumatorii tăi

Să derulezi o cercetare internă de această amploare poate fi foarte costisitor și, mai mult decât atât, ai nevoie de specialiști care să dezvolte metodologia studiului de brand tracking de la stabilirea obiectivelor de cercetare, la definirea eșantionului și metodelor de colectare a datelor, la dezvoltarea chestionarului sau a ghidului de interviu, la realizarea pre-testelor.

Mai mult decât atât, ai nevoie de acces la consumatori, dar care, pentru că îi abordezi tu direct, îți vor da răspunsuri favorabile, îți vor spune ceea ce vrei să auzi.

Lucru ce nu se întâmplă dacă alegi să colaborezi cu o terță parte, cu o agenție de realizare de studii de piață, pentru că răspunsurile primite vor reprezenta chiar punctul de vedere și experiența nemijlocită a consumatorilor tăi.

MKOR are acces la un panel de peste 54.000 de persoane și este în piață de peste 10 ani. Oferim servicii de:

Împreună putem seta (dezvolta) obiectivele de cercetare pentru un studiu prin care să măsurăm notorietatea brandului tău. Prin întrebări bine țintite putem analiza:

  • Recunoașterea brandului (brand awareness).
  • Asocierea cu atribute specifice (exemplu: calitate, inovație, preț).
  • Emoțiile față de brand (pozitiv, neutru, negativ) – Sentiment Analysis.
  • Intenția de cumpărare sau de recomandare a brandului.
  • Gradul de loialitate față de brand.

cu scopul de a releva date comportamentale extrem de importante despre consumatorii brandului tău.

Te interesează? Contactează-ne și programează o întâlnire cu noi.

De asemenea, în secțiunea Servicii poți citi mai mult despre cum realizăm studiile de brand tracking.

Dacă vrei să rămâi în contact cu noi, te invităm să te abonezi la newsletter. Promitem să-ți trimitem informații acționabile din piață, bazate pe cercetările noastre.