În 2024 prin inovație, dedicare și o abordare centrată pe client, am reușit să livrăm rezultate de impact care au sprijinit decizii strategice pentru clienții noștri.

Mai jos îți prezentăm o retrospectivă a celor mai importante momente și proiecte ale anului.

 

Studii proprii desfășurate de MKOR

  1. Studiul Europa versus Izolaționism în România.

Acest studiu amplu a explorat percepțiile românilor asupra unor teme sensibile și relevante pentru contextul social și politic actual, precum corupția, frica de război sau anularea primului tur de alegeri prezidențiale.

Prin utilizarea unei metodologii avansate bazate pe inteligență artificială, studiul MKOR a oferit perspective asupra motivațiilor de vot și a dinamicii preferințelor electorale ale românilor.

  1. Compărăturile de Black Friday 2024.

Planuri și așteptări din perspectiva consumatorilor. Am continuat tradiția analizei anuale a celui mai mare eveniment de shopping din România. Înainte de eveniment, aproximativ 5,5 milioane de români și-au exprimat intenția de a participa la campania de reduceri, planificându-și cumpărăturile cu cel puțin o lună înainte.

Românii folosesc, în medie, 3 surse pentru a identifica cele mai bune oferte, iar Facebook rămâne cea mai utilizată platformă (49%), depășind aplicațiile mobile ale retailerilor.

Genul acesta de date din piață sprijină companiile să-și optimizeze campaniile de marketing și să-și ajusteze ofertele în funcție de preferințele consumatorilor.

surse-informare-black-fridayt
Surse de Informare pentru Black Friday
  1. Consumul etic în România.

Acesta este un studiu care reflectă preocuparea crescândă a românilor pentru sustenabilitate și etică în consum.

Profilul consumatorului etic în 2024 în România este femeie din mediul urban, generația Millennials, cu venituri medii și copii minori. Acest consumator este mai conștient de impactul acțiunilor sale și practică activități precum reciclarea, evitarea risipei alimentare și utilizarea mijloacelor de transport alternative.

  1. Piața de turism – Vacanța de vară 2024 – Obiceiurile și preferințele românilor.

Într-un context în care românii acordă o importanță tot mai mare timpului liber, studiul a relevat că bugetele de vacanță au crescut cu 40% față de anul precedent, reflectând dorința de relaxare și explorare.

Majoritatea preferă să reviziteze locuri cunoscute, totuși generațiile Z și X manifestă o tendință mai mare de a explora destinații noi.

Studiul a oferit insight-uri utile operatorilor din turism pentru adaptarea ofertei și comunicării către diferite categorii de consumatori.

industrii-dorite-de-angajati
Industriile în care persoanele își doresc să lucreze
  1. Most Wanted Employers 2024: Care sunt cei mai doriți angajatori din România?

Acest studiu detaliat a analizat preferințele angajaților români față de mediul de lucru și factorii care îi motivează să aleagă sau să rămână la un loc de muncă.

Respondenții au evidențiat două priorități majore:

  • Flexibilitatea la locul de muncă, fie prin opțiuni de telemuncă, fie prin programe flexibile.
  • Dezvoltarea profesională, exprimată prin dorința de acces la traininguri, oportunități de promovare și învățare continuă.

În afara salariului și beneficiilor, respondenții au menționat importanța culturii organizaționale, a stabilității și a reputației companiei. Angajatorii care prioritizează diversitatea și incluziunea sunt mai atractivi pentru angajații tineri.

  1. Fashion Consumer Trends Romania 2024.

Piața de fashion din România continuă să fie una dintre cele mai dinamice, cu un interes constant din partea consumatorilor.

9 din 10 români cumpără lunar articole vestimentare, incluzând îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. Acest comportament reflectă o preocupare constantă pentru imaginea personală și tendințele modei.

Deși magazinele fizice rămân preferate de puțin peste jumătate dintre consumatori, 20% dintre români aleg exclusiv online-ul, iar un sfert optează pentru un mix între cele două. Această tendință subliniază importanța omnichannel-ului în retail.

Studiile noastre au oferit și în 2024 o bază solidă pentru companii din diverse industrii pentru a-și ajusta produsele, strategiile de marketing și procesele interne, asigurându-le relevanța pe piață și creșterea în fața competiției.

dorinte-viitor-bucuresti
Bucureștiul Ideal – Sustenabilitate și Inovație
  1. Studiu MKOR: Bucureștiul ideal – sustenabilitate, inovație și calitate a vieții.

Studiul realizat de MKOR a relevat preferințele bucureștenilor pentru viitorul orașului lor. Sustenabilitatea este prioritatea principală pentru 70% dintre respondenți, care doresc un oraș mai verde, cu mai multe acoperișuri verzi și un aer mai curat.

Mobilitatea și infrastructura reprezintă alte aspecte esențiale, în special pentru tinerii sub 42 de ani și cei cu venituri mari, care își doresc un București mai puțin aglomerat și mai ușor de navigat.

Acest studiu a reflectat dorința bucureștenilor de a trăi într-un oraș mai sustenabil, mai inovator și mai plăcut din punct de vedere al calității vieții.

  1. Employee Sentiment 2024: Așteptările angajaților din România.

Studiul nostru a identificat principalele tendințe și provocări cu care se confruntă angajații din România. Am identificat faptul că:

  • 7 din 10 tineri preferă să lucreze remote, reflectând o schimbare semnificativă în așteptările legate de flexibilitatea la locul de muncă.
  • 2 din 10 angajați intenționează să își schimbe locul de muncă în următoarele 6 luni, evidențiind o volatilitate mai mare pe piața muncii.
  • 3 din 10 persoane consideră că situația organizației lor se va înrăutăți în 2024, ceea ce sugerează un sentiment de incertitudine economică.

Studiul a subliniat că pachetul salarial și beneficiile extra sunt esențiale pentru atragerea și retenția angajaților, în timp ce dezvoltarea profesională și siguranța locului de muncă rămân priorități importante. Flexibilitatea și oportunitățile de învățare continuă joacă un rol crucial în satisfacția angajaților.

beneficii-agile-research
Date Semnificative cu Agile Research

Lansarea Agile Research: O Soluție Inovatoare pentru Cercetarea de Piață

În 2024, MKOR a făcut un pas important în democratizarea accesului la cercetare de piață prin lansarea serviciului Agile Research. Această soluție inovatoare combină viteza, flexibilitatea și costurile reduse cu rezultate relevante și precise, venind în sprijinul companiilor care au nevoie rapidă de insight-uri pentru a răspunde provocărilor din piață.

Agile Research se bazează pe principii inspirate din metodologia Agile utilizată în dezvoltarea software. Spre deosebire de cercetarea tradițională, care poate dura săptămâni sau luni, acest serviciu oferă rezultate rapide, în doar 7 zile, cu un proces simplu și eficient:

Formularea întrebărilor: Companiile pot adresa între 3-5 întrebări esențiale consumatorilor din piața țintă.

Colectarea datelor: Utilizăm un eșantion reprezentativ, format din peste 1.000 de respondenți din întreaga țară.

Analiza insight-urilor: Răspunsurile sunt procesate și transformate în rapoarte clare, care includ și profilul demografic al respondenților.

Livrarea rezultatelor: Companiile primesc un raport detaliat, acționabil, pe care îl pot folosi imediat pentru a lua decizii strategice.

Agile Research poate fi utilizat de companii pentru testarea campaniilor de marketing și vânzare, pentru segmentarea pieței și descoperirea preferințelor consumatorilor pentru a le susține deciziile strategice în a rămâne competitivi în piață.

cori-cimpoca-premiere-cercetare-mkor
Premierea MKOR în cadrul Galei Pozitiv

Un an de reușite și recunoaștere pentru MKOR

Anul 2024 a fost unul remarcabil pentru MKOR Consulting, marcat de participarea la numeroase evenimente prestigioase, recunoașterea excelenței în domeniul cercetării de piață și colaborări strategice. În luna decembrie am primit Premiul pentru excelență în consultanță și cercetare de piață în cadrul Galei Ziarul Pozitiv. Această gală celebrează companii și personalități cu un impact pozitiv în comunitate.

Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR, a declarat:

„Suntem mândri să fim recunoscuți pentru contribuția noastră în cercetare și consultanță! Vom continua să oferim soluții valoroase pentru partenerii noștri.”

Iulius ne-a surprins cu premiul Cel mai bun partener extern 2023. Acest premiu ne onorează și ne responsabilizează. Prețuim mult parteneriatul cu Iulius, iar acest premiu ne motivează să continuăm să atingem noi niveluri de performanță împreună.

Clienți care au ales MKOR pentru studii de impact în 2024

Anul 2024 a fost unul plin de proiecte valoroase și colaborări strategice pentru MKOR. Am avut plăcerea de a sprijini companii și organizații din diverse industrii, oferindu-le insight-uri esențiale pentru decizii informate și strategii eficiente. Iată câteva dintre proiectele noastre de succes:

  1. Edenred România

Am colaborat cu Edenred România, lider în domeniul tichetelor de masă, în cadrul mai multor studii de piață pentru poziționare și benchmarking.

Unul dintre obiectivele principale a fost calcularea Net Promoter Score (NPS), indicator esențial pentru măsurarea satisfacției și loialității clienților.

Aceste insights le-au oferit Edenred o perspectivă clară asupra poziționării pe piață și a oportunităților de optimizare.

viorica2
Studiu pe Piața Suplimentelor cu Colagen
  1. Viorica Cosmetic

Echipa MKOR a realizat un studiu de piață pentru a analiza comportamentul consumatorilor de suplimente nutriționale cu colagen.

Insight-uri obținute:

  • Motivațiile femeilor pentru utilizarea suplimentelor cu colagen sau a produselor pe bază de colagen
  • Percepțiile asupra brandului și preferințele în ceea ce privește produsele din această categorie.
dorinte-generatia-z
Dorințele Generației Z
  1. UP Generation

În parteneriat cu UP Generation, am analizat preocupările tinerilor din România (16-24 ani) privind dezvoltarea personală și profesională.

Rezultate cheie:

  • 7 din 10 tineri preferă programe practice bazate pe exemple din viața reală.
  • Cele mai populare arii de interes: educația financiară, marketingul și vorbitul în public.
  • 95% dintre tineri au identificat deja domeniile în care vor să se îmbunătățească.
  1. Build21

Pentru Build21, am realizat un studiu despre investitorii de retail din România, concentrându-ne pe piața de real estate.

Am identificat diferențele dintre investitorii fără experiență, care alocă sume mai mici și cei experimentați, care planifică achiziții majore în următoarele 12 luni.

satisfactie-leasing-auto 2
Satisfacția Clienților de Leasing Auto
  1. OTP Leasing România

Studiul de percepție și satisfacție realizat pentru OTP Leasing România a adus claritate în:

  • Poziționarea brandului pe piața de leasing.
  • Obiceiurile și preferințele consumatorilor din această industrie.
  1. Cupio

Am realizat un studiu de notorietate pentru Cupio, lider în categoria ojă semipermanentă:

  • 1 din 5 români asociază imediat Cupio cu această categorie.
  • 9 din 10 utilizatori ar recomanda produsele Cupio.

Rezultatele au confirmat poziția de lider a brandului și au oferit direcții clare pentru consolidarea acesteia.

  1. PulseZ și Generația Z

Parteneriatul nostru cu Vreau să Fiu Antreprenor a generat studii despre nevoile, preferințele și provocările Generației Z:

  • 52% dintre tinerii activi se confruntă cu constrângeri financiare.
  • 7% apelează la sprijin specializat pentru sănătate mentală, restul bazându-se pe familie, prieteni sau alte resurse informale.

Ne bucurăm că avem cei mai buni clienți pentru că datorită lor ne concentrăm să ne dezvoltăm serviciile și să venim mereu cu noi standarde de calitate în cercetarea de marketing.

Feedback-ul și aprecierile clienților noștri ne onorează și ne responsabilizează în aceeași măsură. Evident, ne bucurăm de fiecare dată când îl primim pentru că în felul acesta știm ce facem bine și unde este loc de mai bine.

Monica Florea Up Generation
Testimonial Monica Florea Up Generation
Testimonial Raluca Negrea - Build21
Testimonial Raluca Negrea Build21

Perspective pentru viitor: obiectivele MKOR în 2025

La început de 2025 lansăm Agile Brand Tracking, un serviciu agil dedicat companiilor care își doresc o monitorizare constantă și detaliată a performanței brandurilor lor.

Agile Brand Tracking se bazează pe o metodologie inovatoare de cercetare care colectează date din piață pentru măsurarea performanței brandului lor prin analiza unor indicatori-cheie:

  • Notorietatea: Măsura în care brandul este recunoscut de publicul țintă.
  • Utilizarea: Procentul celor care folosesc efectiv produsele sau serviciile brandului.
  • Preferința: Cum se poziționează brandul în raport cu concurența în preferințele consumatorilor.
  • Loialitatea: Cine sunt consumatorii fideli și ce îi determină să recomande brandul.
  • Scorul NPS (Net Promoter Score): Disponibilitatea consumatorilor de a recomanda brandul altor persoane.

Aceste date permit companiilor să înțeleagă dinamica percepției consumatorilor și să își ajusteze strategiile pentru a rămâne competitive.

Fiind realizat pe baza metodologiei pentru Agile Research, beneficiile Agile Brand Tracking sunt similare:

Costuri reduse: Serviciul este semnificativ mai accesibil decât studiile de brand tracking tradiționale, permițând monitorizarea constantă fără eforturi financiare considerabile.

Insight-uri rapide și relevante: Datele sunt livrate într-un timp scurt, oferind companiilor flexibilitate în ajustarea campaniilor sau strategiilor.

Personalizare: Cercetarea poate fi adaptată nevoilor specifice ale fiecărui brand, în funcție de indicatorii și segmentele vizate.

Comparabilitate cu concurența: Rezultatele permit companiilor să-și înțeleagă poziționarea pe piață în raport cu competiția și să identifice punctele forte sau zonele care necesită îmbunătățiri.

notorietate-brand
Îmbunătățește notorietatea și performanța brandului

Iată 3 motive pentru care să alegi Agile Brand Tracking:

  1. Măsoară eficiența investițiilor în branding: Identifică ce segmente de consumatori răspund pozitiv la campaniile de marketing și unde există loc pentru îmbunătățiri.
  2. Compară performanța față de competiție: Analizează cum se poziționează brandul tău în raport cu concurența directă.
  3. Optimizează loialitatea consumatorilor: Înțelege ce îi face pe clienți să rămână fideli și cum poți converti consumatorii ocazionali în ambasadori ai brandului tău.

Agile Brand Tracking 2025 oferă:

  • 4 valuri de cercetare anuală, aplicate pe un eșantion reprezentativ.
  • Ofertă exclusivă pentru clienții early adopters, cu prețuri cu 20% mai mici decât cele standard și aproape 70% mai mici decât costurile unui studiu clasic.

De asemenea, în 2025 MKOR își propune să extindă și să consolideze serviciile inovatoare lansate, transformându-se în partenerul strategic preferat al companiilor care își doresc să ia decizii bazate pe date concrete și să rămână competitive într-un mediu de afaceri dinamic.

Obiectivul nostru major este să sprijinim prin furnizarea de date din piață companiile care își vor:

  • Acces la date în timp real pentru a lua decizii rapide.
  • Insight-uri acționabile care să le permită să își optimizeze strategiile de marketing, vânzări și dezvoltare.
  • Rezultate măsurabile care să susțină creșterea și adaptarea pe piețe din ce în ce mai competitive, într-un mediu foarte incert și schimbător.

Prin aceste inițiative, MKOR se angajează să redefinească standardele cercetării de piață și să sprijine companiile să facă față provocărilor viitorului cu soluții inovatoare și rezultate tangibile.

cori-cimpoca-premiere-cercetare-mkor
Premierea MKOR în cadrul Galei Progresiv

Evenimente cheie și prezentări marcante

Pentru că suntem dedicați excelenței în cercetarea de piață, am ales și în 2024 să fim prezenți la o serie de evenimente importante unde am prezentat rezultatele studiilor noastre. Am participat la peste 10 evenimente, printre care amintim:

European Digital Commerce Summit 2024. Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR a prezentat rezultatele unuia dintre cele mai ample studii B2B derulate de MKOR în colaborare cu VTEX Central and Eastern Europe. Studiul a oferit perspective valoroase despre automatizare, integrare și personalizare în comerțul online, confirmând maturizarea pieței e-commerce din România.

Retail Revolution 2024.În cadrul acestui eveniment, Cori a prezentat rezultatele studiului Magazinul Viitorului, evidențiind faptul că 63% dintre consumatori își doresc experiențe de cumpărare rapide și fără probleme.

Upgrade 100 la Radio Guerrilla. Fondatoarea MKOR a fost invitată să discute despre Trendurile Black Friday 2024 vs 2023 și despre comportamentul pragmatic și responsabil al consumatorilor români. Printre temele abordate:

  • Creșterea interesului pentru sustenabilitate.
  • Maturizarea pieței și scepticismul față de reduceri.

Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR, a prezentat în exclusivitate la APPLY Conference 2024. Shaping the Future of Work Together studiul Employee Sentiment 2024 și topul Most Wanted Employers 2024.

RO.aliment SHOW 2024. Cori a dezvăluit insight-uri din studiul Tendințele de Consum Etic:

  • 77% dintre consumatori reciclează recipientele
  • 43% folosesc sacoșe textile
  • Reducerea risipei alimentare este o preocupare centrală pentru români

În luna ianuarie Cori Cimpoca a fost speaker la întâlnirea comunității Dynamic Business Connections și a vorbit despre Identitatea Consumatorului în 2024.

cori-mkor-razvan-tbf
Cori Cimpoca de vorbă cu Răzvan Căzănescu

Contribuții educaționale și networking

Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA Masteratul de Publicitat. O parte din echipa MKOR, Cori Cimpoca și Mădălina Iorga, au susținut o prelegere despre importanța datelor în managementul și publicitatea modernă.

BusinessPeople – Meet the People Beyond Business. Cori a fost speaker în panelul Strategii (ne)convenționale de dezvoltare a afacerilor, discutând despre povești atipice care au condus la succes.

Gala Tineri în Arenă – Vreau să Fiu Antreprenor (un proiect al Romanian Business Leaders). Studiul PulseZ realizat de MKOR a dezvăluit că 14% dintre tinerii angajați din România Gen Z intenționează să pornească o afacere în următoarele 12 luni.

Am fost prezenți și la o serie de podcasturi și webinarii, precum Podcastul Upgrade 100, webinarul „Cumpătat în Cumpărat” și podcastul Autism Voice.

Prezența în presă

Prezența în presă a MKOR s-a amplificat de la an la an, cu un număr impresionant de preluări și acoperire în mass-media pentru studiile și evenimentele desfășurate.

În 2024 am fost mai vizibili ca oricând în piață având: 8 studii proprii și peste 415 preluări în presă, în creștere cu aproape 50% față de anul precedent. Printre cele mai de impact studii realizate de noi care au atras atenția sunt:

Startup Cafe: Aproape 5,5 milioane de români intenționează să facă o achiziție de Black Friday 2024. Ce produse au pe lista de cumpărături

Revista BIZ: Most Wanted Employers 2024: Top 10 companii pentru care visează să muncească românii

Digi24: STUDIU Bucureștenii își doresc un oraș mai verde. În topul dorințelor: piste de biciclete și mai multe parcuri

Forbes: Studiu: Românii alocă bugete cu 40% mai mari pentru vacanța de vară, față de 2023

Capital.ro: Școala nu le oferă suficient tinerilor. 72% dintre ei își doresc să învețe mai mult decât o fac la clasă

PRwave: Unde vor să lucreze românii și ce companii sunt în topul Generației Z

Wall-Street.ro: Studiu: 1 din 2 români își face griji pentru acoperirea cheltuielilor de bază

Adevărul.ro: Peste jumătate dintre români au renunțat la produse bio din cauza prețurilor enorme

Efectul de sinergie al echipei MKOR

La MKOR suntem o echipă multidisciplinară de experți dedicați excelenței în cercetarea de piață, oferind clienților noștri perspective aprofundate și soluții personalizate.

Ne mândrim cu capacitatea de a adapta metodologiile și instrumentele noastre la nevoile specifice ale fiecărui proiect, asigurând astfel rezultate acționabile și decizii informate.

Valorile noastre fundamentale – excelență, empatie în business, învățare continuă, investiție în oameni și transparență – ne ghidează în stabilirea unor standarde ridicate de calitate în domeniul cercetărilor de marketing și al studiilor de piață.

echipa-mkor-cu-tort
Suntem supuși la “torturi” 🙂

Iată ce a însemnat 2024 pentru fiecare coleg:

Cori Cimpoca, Fondatoare

2024 a fost un an al curajului, al evoluției și al inovației. La MKOR, am demonstrat că succesul nu înseamnă doar să obții rezultate remarcabile, ci să rămâi deschis schimbării, să depășești limite și să creezi soluții care transformă provocările în oportunități. Fiecare proiect realizat ne-a reconfirmat misiunea: să sprijinim companiile cu insight-uri valoroase și să le ghidăm spre decizii strategice, bazate pe date. Privim spre 2025 cu entuziasm, încredere și convingerea că cele mai mari realizări sunt încă înaintea noastră.

Nimic din ceea ce am realizat în 2024 nu ar fi fost posibil fără o echipă extraordinară, care împărtășește aceeași pasiune pentru excelență și dorința de a face lucrurile mai bine în fiecare zi. Fiecare membru al echipei MKOR a contribuit cu energie, creativitate și perseverență, iar împreună am demonstrat că inovația continuă este cheia succesului. Vă mulțumesc pentru profesionalism, sprijin și curajul de a explora mereu noi orizonturi!

Alex Cimpoca, Digital Genie

Zeci de ore petrecute alături de GPT au început să spună o poveste frumoasă prin automatizări și procese care ne eficientizează munca și ne ajută să fim mereu în trend.

A fost un an bun și de abia aștept să bifăm din obiectivele anului viitor, va fi epic!

PhD. Mădălina Iorga, Senior Consultant

Pentru mine, 2024 a fost anul în care am cucerit noi teritorii. Profesional, am coordonat proiecte complexe ce au traversat granițe și domenii noi și au venit cu provocări inedite.

Ce a rămas constant? Spiritul nostru de echipă și curajul de a transforma fiecare obstacol într-o oportunitate de creștere. Ne-am susținut reciproc, chiar și în momentele când am fost cei mai duri critici ai propriei munci.

Personal, am devenit mai înțeleaptă în gândire și-n simțire. Mi-am descoperit noi limite, dar și resurse pentru a fi bine eu cu mine. Și chiar dacă uneori pare că sunt în căutarea sensului pierdut, am învățat că acesta se construiește cu fiecare pas pe care-l fac înainte.

Așa că pentru anul ce vine îmi doresc și ne doresc să consolidăm teritoriile cucerite și să le transformăm în baze pentru noi explorări. Să cultivăm în continuare acel echilibru special între curajul de a ne provoca și capacitatea de a ne susține reciproc. Să rămânem critici constructivi, dar să ne sărbătorim mai des victoriile, oricât de mici ar fi ele.

echipa-mkor-bomboane
MKOR -> Gata de Cercetare

Mihaela Nicolae, Researcher

Anul 2024 a fost pentru noi un capitol intens și plin de #LearningPoints. Am trecut prin provocări neașteptate, dar fiecare dintre ele ne-a adus mai aproape de obiectivele noastre. Am livrat cu succes proiecte, am construit relații solide cu clienții noștri și ne-am bucurat să vedem cum munca noastră este apreciată.

Pentru echipa MKOR, 2024 a fost mai mult decât un an de research – a fost o oportunitate de a explora noi perspective, de a ne depăși limitele, de a ieși din zona de confort. Împreună, am învățat, am crescut și ne-am consolidat ca echipă. Mulțumesc fiecărui coleg pentru implicare și sprijin. Fără voi, fiecare pas înainte ar fi fost mult mai dificil.

Nu știm exact ce ne va aduce viitorul, însă știm un lucru sigur: suntem pregătiți. Vom continua să fim agili, să ne perfecționăm constant și să răspundem cu profesionalism și entuziasm oricărei provocări.

Mihaela Malion, Data Analyst

2024 a fost, fără doar și poate, un an plin. Un an greu, aglomerat, dar cu multe provocări care m-au ajutat să cresc. Cu fiecare set de date parcurs și fiecare analiză realizată am învățat să fiu mai organizată, mai atentă la detalii și să găsesc răspunsuri acolo unde părea că nu există.

Chiar și în cele mai intense momente, am avut alături o echipă care a fost un adevărat sprijin. Știu că, împreună, ne-am depășit limitele și am reușit să ducem la bun sfârșit proiectele.

Privind înapoi, 2024 mi-a arătat că nu există provocare fără o soluție, oricât de complicată ar părea. A fost greu, dar am învățat multe.

Pentru 2025, sper să aducem mai mult echilibru, să continuăm să ne dezvoltăm să rămânem uniți și să nu uităm să ne apreciem unul pe altul și să mulțumim colegilor care ne ajută zi de zi.

Marian Ungureanu, Junior researcher

2024 a fost un an plin de probleme de sănătate, dar mă bucur că am avut colegi minunați care au putut prelua task-urile mele.

Let’s hope for a better 2025 🙂

Lavinia Barbu – Junior Client Service

2024 a fost, fără îndoială, un an al creșterii pentru mine.

Am învățat lucruri noi, m-am concentrat pe dezvoltare personală și profesională, iar acest parcurs mi-a oferit inspirația și energia de a privi cu entuziasm spre 2025.

Îmi doresc să continui să cresc, să învăț și să explorez noi oportunități care să mă provoace să fiu cea mai bună versiune a mea. Sunt pregătită pentru un an plin de progres, cu un focus constant pe excelență.

Le mulțumesc din suflet colegilor mei minunați pentru tot sprijinul și inspirația oferite în 2024. I ❤️ MKOR!

Rareș Malion – Junior Data Collection

2024 a fost pentru mine un an al schimbărilor și al evoluției continue, atât personal, cât și profesional. Am avut parte de provocări care m-au împins să ies din zona de confort, dar și de momente de satisfacție în care am văzut rezultatele muncii depuse.

Pe parcursul acestui an, am învățat enorm, de la noi competențe tehnice la o mai bună înțelegere a lucrului în echipă. Fiecare proiect finalizat, fiecare provocare depășită și fiecare lecție învățată m-au ajutat să devin o versiune mai bună a mea.

Acest parcurs nu ar fi fost posibil fără sprijinul unei echipe extraordinare. Le mulțumesc colegilor pentru implicare, răbdare și energia pozitivă. Alături de voi, am reușit să depășesc orice obstacol și să fac pași importanți înainte.

mkor-learning-points
Ședința de Learning Points – Locul unde Facem Mereu mai Bine

Dacă vrei să discutăm proiectul tău sau să dezvoltăm un studiu care să-ți ajute afacerea sau compania în care lucrezi ca să crească, te încurajăm să ne contactezi și să stabilim o întâlnire.