Am început anul 2022 cu forțe proaspete și curajul că putem depăși orice provocare împreună, ca echipă, precum și alături de partenerii care ne-au rămas aproape în ultimii ani, marcați de pandemia de COVID-19.

Însă începutul anului ne-a mai rezervat un obstacol, războiul din Ucraina, care a adus cu sine o mulțime de îngrijorări, atât în interiorul organizației, cât și în mediul de business.

Dar și de data aceasta echipa a fost soluția care ne-a permis să înaintăm împreună, știind că vom găsi mereu sprijinul și înțelegerea de care avem nevoie la MKOR. Iar acest lucru s-a reflectat și în buna colaborare cu partenerii noștri, alături de care am depășit cu succes această nouă provocare.

Am învățat să ne înțelegem mai bine și să ne prețuim mai mult unii pe alții la MKOR. Și am învățat să ne dăm timp pentru a ne relaxa împreună, să ne cunoaștem mai bine, să ne dăm timp pentru a ne distra, căci oricât am încerca, nu putem controla decât o parte din lucrurile care se întâmplă în jurul nostru.

Iar dacă rămânem uniți, nu există obstacol prea mare. Așa că am ales să ne provocăm la mișcare cu ocazia teambuildingului din 2022.

mkor-team-2022

Un teambuilding cu obstacole

Am ales să ne punem în mișcare nu doar creativitatea, așa cum o facem la birou, zi de zi, dar și corpul, în parcul de aventură.

Ne-am trezit dimineața, ne-am văzut cu toții la biroul nostru cochet din Cotroceni și am pornit către o zi plină de activități.

Imediat ce am ajuns la parcul de aventură am fost sfătuiți să ne găsim altă destinație, căci acesta era aglomerat, dar am decis să-i dăm o șansă. Și din nou, un real succes. Nu doar că am participat la toate activitățile pe care ni le doream, ci am făcut-o imediat, fără timpi de așteptare sau vreme ploioasă.

Traseele prin copaci, un adevărat boost de adrenalină

Am început aventura plini de entuziasm, cu un traseu în copaci de dificultate medie, căci pentru cei mai mulți colegi a fost prima experiență de acest fel. Pe de o parte entuziasmați, pe de altă parte temători ca în orice experiență nouă, rând pe rând fiecare a străbătut primul traseu prin copaci. Încurajările și ajutorul reciproc nu au lipsit la niciun pas, fiind mulțumiți la final de traseu de reușitele individuale, precum și ale echipei.

Primul traseu ne-a deschis apetitul pentru adrenalină și nu ne-am oprit decât după ce am mai parcurs alte trei trasee faine, pline de tiroliene, pe care parcul le pune la dispoziție.

După masă, am decis că cea mai potrivită modalitate de relaxare (și, de ce nu, ardere a caloriilor) ar fi o plimbare pe biciclete. Da, așa este, după atâtea activități solicitante, bicicletele au fost cel mai plăcut mod de a ne relaxa și a parcurge tot parcul, de data aceasta la sol. Am închiriat bicicletele și timp de aproape o oră ne-am bucurat de fiecare colțișor de natură și de aleile umbrite ale parcului.

Experiențele faine la MKOR nu se întâmplă doar la birou, în timpul programului de lucru, ci și în teambuildinguri. Chiar dacă, din păcate, nu a putut fi prezentă întreaga echipă, ziua de adrenalină a fost una reușită și abia așteptăm următoarea ocazie să o repetăm. Pentru noi, faptul că ne putem bucura de timp împreună, că ne dăm ocazia să ne cunoaștem mai bine și că adăugăm mereu și distracția pe lista noastră de priorități înseamnă că putem colabora mai eficient și ne dă curajul să putem depăși orice obstacol!

Ce părere au oamenii de la MKOR despre teambuldingul de anul acesta?

MKOR team 2022

De obicei, organizăm teambuildingurile pentru un weekend întreg, în care să avem destul timp de petrecut împreună – la o drumeție pe munte, la un grătar și povești în jurul focului.

Contextul din această primăvară ne-a oferit o fereastră mai îngustă de timp, de numai o zi, pe care am umplut-o însă cu o grămadă de adrenalină! Am fost la un parc de aventură de lângă București, unde ne-am urcat în copaci, la propriu!

Personal, am descoperit cu entuziasm tiroliana, iar celelalte trasee… să zicem că mi le-am tăiat de pe bucket list.

Ce m-a surprins într-un mod foarte fain a fost să descopăr curajul colegilor mei, care s-au dovedit a fi adevărați lideri ad-hoc, ajutându-i pe cei care veneau din urmă să își depășească limitele și le-au arătat cum să meargă mai departe.

Am apreciat perseverența tuturor de a finaliza traseul inițial, care nu a fost ușor, iar pentru mulți dintre noi a fost prima experiență de acest gen. La finalul zilei, ne-am putut mândri cu toții că am parcurs măcar un traseu prin copaci, iar personal simt că am putut trece și peste această “încercare” datorită echipei.

Corina Cimpoca, MBA – Fondator MKOR

Ieșirea cu echipa din primăvara aceasta a fost o experiență nouă pentru mine, fiind și prima ocazie cu care am vizitat un parc de aventură. Așa cum mă așteptam, mixul dintre o moderată teamă de înălțime, lipsa de apetență pentru adrenalină și un instinct acut de autoconservare nu a fost unul confortabil, însă am reușit cu ajutorul colegilor să îmi depășesc propriile limite și să mă bucur de o zi ieșită din comun, la înălțime 🙂

Ca în fiecare teambuilding MKOR, am plecat acasă mândră de mine și entuziasmată să mai încerc astfel de activități outdoor.

Cristina Rădulescu – Data Analyst

În teambuildingul acesta am aflat mai multe despre mine și despre importanța legăturii echipei. Atunci când reușești să îți învingi propriile frici cu ajutorul colegilor și încerci să fii mai puternic ca să îi ajuți și tu la rândul tău, te face să conștientizezi importanța relației atât pe plan profesional, dar mai ales pe plan personal. Tirolienele nu sunt așa scary pe cât credeam.

Ioana Țilică – Junior Data Analyst

MKOR teambuilding 2022

Aș spune că mai degrabă l-am simțit ca pe un friendship building, nu ca pe un teambuilding. În sensul că nu am simțit acel push specific teambuildingurilor, cu jocuri de echipă, brifinguri și debriefinguri, care te facă să te simți că ești mai degrabă la job. Cumva modul în care s-a petrecut toată ziua reflectă felul în care se desfășoară lucrurile la MKOR.

Adică, am pornit cu un obiectiv (să ne simțim bine împreună, în afara biroului) și o oarecare direcție (un loc în care să experimentăm activități în aer liber). Chiar dacă ne știam destinația, nu eram siguri că vom putea ajunge acolo (pentru că nu aveam rezervare). Și totuși am mers înainte având în minte că pe parcurs s-ar putea să fim nevoiți să ne adaptăm. Ajunși la destinație, nu ne-am speriat că trebuie să ne facem loc lângă cei mai mari. Deși toate activitățile erau rezervate de o multinațională cu câteva sute de oameni, am mers înainte, reușind să facem tot ce ne-am dorit inițial!

Mi-a plăcut să observ cât de diverși suntem – de la cei mai temători de înălțimi, la cei mai iubitori de adrenalină, de la cei care își aleg drumul atent, pe alee, la cei care caută fiecare oportunitate de a face un mic drift cu bicicleta. Dacă mă gândesc la întreg, ca echipă, cred că a existat totuși o caracteristică comună: depășirea limitelor proprii. Fiecare și-a știut temerile și limitările și în același timp a ales să încerce să le depășească. Într-un fel a fost cam cum se întâmplă la birou, în sensul că fiecare a ales să facă ce i se potrivește cel mai mult, experimentând în același timp lucruri noi.

Personal, nu sunt o persoană antrenată, obișnuită cu efortul fizic, și m-am simțit scoasă din zona mea de confort. Iar la finalul zilei mă simțeam obosită fizic, dar în același timp încărcată cu energie și mândră de mine.

Luiza Coneac – Research Manager

Este întotdeauna plăcut să petreci timp cu colegii și în afara biroului, să ne dăm timp să ne cunoaștem mai bine și să ne distrăm. Iar când ai colegi care acceptă provocările și se aventurează în afara zonei de confort, este cu atât mai palpitant.

Pentru mine, teambuildingul de anul acesta a fost încă o ocazie să râd cu poftă alături de echipa MKOR, în timp ce fiecare ne-am descoperit noi pasiuni.

Alexandra Voinea – Copywriter

Teambuilding MKOR 2022

Ceea ce a început ca un mic traseu prin copaci s-a transformat într-un mod de colaborare foarte frumos când am ajuns la unul din traseele mai grele. A fost o experiență foarte faină prin care am putut să ne sincronizăm și să ne cunoaștem mai bine, atât atuurile cât și fricile 🙂

Alex Cimpoca – Digital Genie

Cunoaște întreaga echipă de specialiști MKOR

Echipa MKOR acceptă atât provocările în business, cât și cele personale. Lucrăm continuu la dezvoltarea noastră ca echipă și ca oameni, punând pasiune în proiectele proprii și cele pe care le realizăm alături de partenerii noștri.

Ce ne diferențiază? Tratăm fiecare proiect cu dedicare, ca și cum ar fi al nostru. Îți punem la dispoziție un întreg ecosistem de instrumente de cercetare de piață și soluții de marketing automatizat, care te ajută să înțelegi organizația în care activezi, în contextul pieței, și să dezvolți o strategie de business ancorată în realitate. Vrei să colaborezi cu noi? Contactează-ne aici.