Ca marketer, antreprenor sau pur și simplu pasionat, vrei să știi care sunt trendurile în marketing pentru 2017. Fie că îți vei construi strategia de marketing pe baza acestora sau vrei să știi ultimele noutăți care ghidează acțiunile brandurilor preferate, iată mai jos cele mai importante direcții pentru 2017.

Pentru a ține pasul cu aceste schimbări, ne-am gândit să sintetizăm principalele tendințe în marketing, pe care le vei folosi pentru strategia brandului tău. Consumatorii nu numai că țin pasul cu acestea, dar chiar dau tonul în trenduri.

Mai mult ca niciodată, clienții sunt cei care vor stabili trendurile. Satisfacția clienților este indicatorul de performanță pe care marketerii îl adoptă anul acesta, de la departamentele de servicii și Customer Care.

Acesta este un alt indiciu legat de faptul că granițele între marketing, servicii și vânzări se estompează. Marketingul devine un serviciu care se ocupă și de loializare, nu numai de a aduce noi clienți.

Consumatorii de azi interacționează cu brandul și chiar îl construiesc, în colaborare cu alți consumatori, dar și împreună cu echipa de marketing. Și toate acestea pentru că tehnologia le-o permite.

Trend marketing 2017: Călătoria consumatorului

Călătoria consumatorului încorporează orice tehnologie care transformă o simplă experiență la cumpărături într-una personalizată și unică. Trendul este de a aduce facilitățile din online direct în rafturile magazinelor. Retailul și tehnologia vor deveni inseparabile.

Inteligența artificială, realitatea virtuală & augmentată și Internet of Things vor contribui semnificativ la personalizarea experienței la cumpărături.

harrods
Pentru a-și promova noua linie vestimentară, magazinele Harrods au implementat câteva ecrane interactive. Ecranele pun la dispoziție stickere care pot fi scanate cu telefonul mobil și care permit achiziția produselor din online, inclusiv când magazinele sunt închise. Această abordare a crescut cu 15% vânzările online.

Criteriile pe care consumatorii le consideră importante sunt rapiditatea și comfortul pe care le resimt la cumpărături. Deoarece oamenii prețuiesc din ce în ce mai mult timpul de care dispun, tind să renunțe la plimbarea prin labirintul rafturilor în favoarea promisiunii că își vor găsi produsele de îndată ce trec pragul magazinului.

Clienții vor aprecia deschiderea retailerilor de a le ușura tot procesul de a face cumpărături, de la intrarea în parcarea inteligentă, până la plata la casă cu un sistem mobile sau contactless.

Prosumerism

Accesul la comunicarea în timp real a determinat o creștere a apetitului consumatorilor pentru informație. Acest lucru determină o atenție sporită a acestora în ceea ce privește proveniența produselor pe care le consumă, dar și cât de green este brandul, în general.

Conform studiului nostru, căutarea produselor dorite pe Google este principala sursă de informare atât pentru consumatorii din online cât și pentru cei din offline: aproximativ 60% din aceștia folosesc căutările pe Internet pentru a identifica magazinele de unde vor face achiziții.

net a porter
Net-a-porter a combinat modul favorit al clienților de a găsi produse cu modul favorit de a le cumpăra. Cu alte cuvinte, produsele se pot găsi într-o revistă printată și se pot achiziționa printr-o metodă virtuală. În urma unui studiu, magazinul online de fashion a aflat că 80% din clienții lor preferă să se inspire privind ținutele din revistele de specialitate printate.

Astfel că Net-a-porter a lansat o revistă care permite clienților lor, prin intermediul unei aplicații mobile, să cumpere pe loc produsul văzut în print.

A devenit o normalitate ca informațiile să fie la un click distanță, iar cumpărătorii pot deveni frustrați dacă nu au acces imediat la detalii despre produsele achiziționate. În ultimii ani au apărut companii care și-au dezvoltat o politică axată pe transparență și sustenabilitate.

Cine oferă experiențe consumatorului

De exemplu, Kaufland a introdus în România o aplicație care permite efectuarea mai rapidă a cumpărăturilor. Kaufland Scan&Pay permite clienților să scaneze direct codul de bare al produsului, eliminând astfel timpul de așezare a produselor pe bandă, la casă și înapoi în coș.

Achitarea produselor se face ulterior la o casă rapidă din magazin.

Printre avantajele aplicației mobile se numără și posibilitatea de a vedea istoricul cumpărăturilor anterioare și scanarea produsului o singură dată cu posibilitatea de multplicare a cantității alese.


Deoarece abundența pieței face dificilă alegerea, consumatorii vor fi atrași să cumpere din locurile care, pe lângă produsul căutat, oferă și o experiență plăcută. Astfel, a apărut noțiunea de retail-tainment, adică asocierea între retail și entertainment.

Consumatorii caută să personalizeze experiența la cumpărături, care să corespundă cât mai mult preferințelor lor. Acest lucru se traduce printr-o targetare mai eficientă în funcție de preferințele clienților și a localizării lor pentru a propune la schimb o ofertă personalizată.

În România, IKEA a deschis timp de o lună, într-un spațiu de pe Calea Victoriei, un popas urban. Deși nu este un punct de vânzare, spațiul oferă ateliere și evenimente cu tematici din universul IKEA. Acest concept inovativ oferă o serie de avantaje pentru a-i stimula pe oameni să treacă pragul magazinelor.

Multisenzorial

Mașinile viitorului promit un interior care să interacționeze constant cu utilizatorul, transformând astfel mașina într-un spațiu personal și distractiv. În dezvoltarea mașinilor self-drive se va pune accent în mod special pe printuri electronice dat fiind că șoferii nu vor mai fi nevoiți să se concentreze atât de mult asupra drumului și vor căuta noi forme de divertisment.

Tehnologia 3D print

Tehnologia 3D print se dezvoltă pe zi ce trece, iar aplicabilitatea ei continuă să surprindă. Marele avantaj în a folosi această tehnologie în marketing și advertising este posibilitatea creării de experiențe inedite.

De la prezentarea și personalizarea de produse până la printare de alimente, tehnologia 3D print are capacitatea de a surprinde, pe puțin. Printurile 3D sunt potrivite în special pentru evenimente sau expoziții, unde clienții vor fi entuziasmați să experimenteze tridimensionalitatea.

forum8
Forum8 a folosit două tehnologii inovative, 3D printing și projection mapping, pentru a expune produse într-un mod interactiv. Cu ajutorul unui device, se proiectează imagini de jur împrejurul unui obiect printat 3D și astfel este adus la viață.

Realitatea virtuală

Realitatea virtuală îi va aduce pe consumatori în mijlocul personajelor serialului preferat, le va oferi un preview al vacanței viitoare sau le va permite să facă un test drive la mașina visurilor lor. Dacă până acum tehnologia VR reprezenta o noutate, acum ea va face parte din mainstream.

Cu o abordare masivă în industria jocurilor, VR se va afirma și în alte industrii unde marketerii le pot folosi în mod inteligent pentru a aduce mai aproape produsele de consumatori.

Pentru o campanie de succes care folosește VR, cheia este personalizarea. VR permite crearea unor povești la 360 de grade, ceea ce înseamnă mai multe interactivitate cu brandul.

Marketingul efemer

Pentru a livra campanii integrate care să conecteze consumatorii, în special generația mai tânără – adică millenials, brandurile trebuie să ofere conținut cu caracter exclusiv care are o dată de expirare.

Marketingul efemer este despre comunicarea scurtă și la obiect. Într-o lume în care oamenii au din ce în ce mai puțin timp, această abordare îi conectează instant cu un brand.

Instagram este un bun canal de prezentare și vânzare de produse, iar Snapchat poate fi un bun instrument pentru a crește transparența.

JP Morgan a găsit un mod inventiv de a deveni un angajator mai atrăgător pentru tinerii absolvenți. Targetarea s-a făcut cât se poate de precis: au folosit un canal de comunicare pe care tinerii îl folosesc intens și, pe lângă acest lucru, s-au adresat direct celor aflați în campusurile studențești.

Mai exact, au implementat un filtru de editare foto pe Snapchat care este disponibil în 80 de campusuri. Campania de recrutare a încurajat studenții să folosească filtrele și să arate cum și-ar pune ei în valoare abilitățile cu care s-ar putea angaja la JP Morgan.

Influencer Marketing

Dacă anul trecut Influencer Marketing a crescut în importanță, anul acesta va deveni parte integrantă pentru multe companii. Până în prezent, acest tip de marketing a fost folosit în industriile de beauty & lifestyle, însă există și alte sectoare cu potențial.

Conținutul rămâne elementul cel mai relevant pentru marketing, însă contextul în care este livrat a devenit mai important ca niciodată. Un conținut bun este livrat organic cu ajutorul unui influencer.

Faptul că produsul spune o poveste este mai relevant pentru consumatorii care sunt din ce în ce mai atenți la modul de interacțiune cu un brand.

mobile-marketing

Social Media & Content

Marketingul în lumea digitală nu mai este un secret pentru nimeni. Conform cifrelor de la Statista, brandurile continuă să investească în strategiile de Social Media și de Conținut. Consumul ridicat de video face ca Social Media să rămână o prioritate și în 2017.

Mobile

Încă din anii trecuți s-a observat o preferință certă pentru mobile, iar anul acesta utilizatorii de smartphone și tabletă sunt mai numeroși decât utilizatorii de desktop. Pe lângă acest aspect, utilizatorii de mobile preferă conținutul video. Cu alte cuvinte, anul 2017 va fi anul de creștere a mobile video.

Orice tip de tehnologie care implică mobile a cunoscut o creștere care nu poate fi ignorată. Numai în perioada 2015-2016, rata de utilizare a aplicațiilor mobile a crescut cu 98%, în timp ce comunicarea prin SMS a crescut cu 111%. Tendința marketerilor va fi de a folosi aplicațiile mobile și SMS-urile ca mijloace de interacționare cu clienții.

body-shopDe exemplu, The Body Shop pune la dispoziție iPad-uri pe care clienții le folosesc să afle informații despre originea și modul de fabricare al produselor.

Virtual Reality & Augmented Reality

Adaptarea la acest trend înseamnă website-uri optimizate pentru mobile, aplicații mobile dedicate brandului sau campanii targetate pe mobile, precum și adaptarea la valul de realitate virtuală și augmentată, IoT, prin aplicații pentru VR/AR, integrare pe rețelele sociale sau live streaming.

vespa

Producătorul Vespa a adus mai aproape de clienți scuterele sale prin realitatea augmentată. Pornind de la o reclamă pe print, cu ajutorul unei aplicații, cei interesați pot personaliza scuterul, îi pot studia feature-urile și îl pot vedea în acțiune. În final, în funcție de locația curentă, vor fi direcționați către cel mai apropiat comerciant Vespa.

Inteligența artificială & Big Data

Marketerii au în sânge bazele de date, informațiile și indicatorii. Au nevoie de date cantitative pentru a ști cine ce, când, de ce și ce cumpără pentru a aborda cât mai eficient.

Datorită device-urilor mobile și portabile, cantitatea de date colectate a crescut semnificativ, însă creierul uman nu are capacitatea de a le procesa constructiv. Din fericire, acest lucru nu mai reprezintă o problemă deoarece au apărut tehnologii precum Artificial Intelligence și tooluri precum Data Visualization.

big-data

Soluția ideală se află la îmbinarea online-ului cu offline-ul

Consumatorii de azi își fac cumpărăturile oricând doresc, de pe orice device doresc. Pentru ei nu mai este atât de important să fie prezenți în magazinul online sau offline. Important este ca brandul să fie prezent oricând și oriunde își vor face cumpărăturile.

Vă doriți ca afacerea dvs. să țină cont de ultimele trenduri? Contactați-ne și haideți să stăm de vorbă la o cafea!