Steve Jobs zicea că “E foarte greu să faci design de produse noi prin focus-grupuri. De multe ori, oamenii nu știu ce vor, până nu le arăți.” Acest lucru este valabil și valid doar atunci când ești Steve Jobs. Pentru noi ceilalți, afacerile se fac pe căi bătute, iar aceasta pentru că există cu adevărat oportunitati de afaceri pe care cercetarea le oferă.
Chiar dacă inovezi prin ceea ce este afacerea ta, există o serie de pași pe care trebuie să îi faci, pentru a te asigura de satisfacția clienților tăi. O poți măsura, crește, afla, palpa, pune mâna pe ea –doar prin cercetare.
Fie că e științifică și e creată de oameni cu experiență, fie că e gândită in-house, intuitiv, o cercetare printre clienți te va ajuta întotdeauna să descoperi o serie de noi oportunități pentru afacerea ta, pe care le vei afla gratuit de la clienții tăi.
La final, și ei, și tu, veți fi mai fericiți.
Suntem mândri că tocmai am finalizat un astfel de proiect cu unul dintre clienții nostri, care a avut exact acest gen de deschidere.
După două luni de lucru, rezultatele obținute le oferă o mulțime de instrumente noi pe care le pot utiliza pentru a inova, fiind primii pe piață cu ceea ce urmează să facă.