Pentru a crește gradul de conștientizare a Diversității și Incluziunii (D&I) la nivel european, luna mai este Luna Europeană a Diversității (#EUDiversityMonth).
Pe tot parcursul acestei luni, Diversitatea este sărbătorită și promovată printr-o serie de evenimente coordonate de reprezentanții naționali ai Cartei Diversității.
De altfel, Diversitatea reprezintă unul dintre pilonii Uniunii Europene, a cărei deviză este chiar “Uniți în diversitate”. Acceptarea și respectarea caracteristicilor care ne fac unici și diferiți, precum etnia, vârsta, genul, religia, orientarea sexuală ori mediul social sunt recunoscute ca aspecte importante pentru dezvoltarea organizațiilor și a societății, în general.
MKOR este semnatară a Cartei Diversității din România și partener de cercetare al acesteia. Așa că am răspuns cu bucurie invitației de a participa la activitățile organizate cu ocazia Lunii Europene a Diversității.
Pentru noi, cele mai valoroase informații sunt cele obținute direct de la sursă. Așa că am ales să marcăm acest moment cum altfel decât prin derularea unui studiu.
Mai precis, ne-am propus să explorăm percepțiile angajaților despre politicile și practicile existente în organizațiile lor privind D&I.
Înscrie-te aici pentru a primi rezultatele complete ale celui mai recent studiu MKOR despre Diversitate și Incluziune în Organizațiile din România.
Forumul “Managementul Diversității în România”
Rezultatele studiului care vizează perspectiva angajaților vor fi prezentate public în cadrul Forumului “Managementul Diversității în România”.
Evenimentul se va derula virtual pe 20 mai 2021 și este organizat de Carta Diversității din România și semnatarii acesteia. Obiectivul principal este acela de a oferi exemple de bune practici pentru asigurarea unui mediu de lucru cât mai inclusiv, echitabil și inovativ.
În cadrul celor două paneluri de discuție programate vor lua cuvântul reprezentanți ai companiilor semnatare ale Cartei, precum: Vodafone, BCR, Edenred, Sanofi, Brown-Forman, LSEG Romania, Societe Generale Global Solution Center, Enel, Philip Morris și Kaufland.
Ce înseamnă Diversitatea și Incluziunea pentru organizațiile din România?
Este o întrebare la care am căutat răspuns încă din 2020, când am realizat primul studiu despre Managementul D&I în organizațiile din România.
Pentru antreprenori, manageri și specialiști HR managementul D&I înseamnă, în primul rând, șanse egale pentru toți angajații.
În plus, un mediu de lucru divers și incluziv contribuie la asigurarea bunăstării psihice și emoționale a angajaților, care sunt mai motivați și mai satisfăcuți la locul de muncă. Iar valorizarea angajaților pentru unicitatea lor contribuie atât la creșterea productivității, cât și la diversitatea ideilor și, implicit, la inovație.
Dincolo de identificarea principalelor beneficii ale D&I pentru organizații, alte aspecte avute în vedere în cadrul acestei cercetări au vizat:
- evidențierea celor mai comune practici de D&I;
- identificarea indicatorilor de performanță (KPIs) utilizați pentru evaluarea practicilor D&I;
- explorarea obstacolelor întâlnite în implementare.
Recent, Corina Cimpoca a vorbit în cadrul emisiunii Conviețuiri (TVR 1) despre situația managementului D&I în organizațiile românești. Puteți urmări mai jos intervenția integrală.
Context nou, provocări noi
Discriminarea și agresivitatea fizică sau verbală sunt printre cele mai frecvente manifestări ale intoleranței și excluderii la locul de muncă. Chiar dacă în pandemie munca de acasă a fost adoptată pe scară largă, practicile discriminatorii nu au dispărut.
Dimpotrivă, asemenea comportamente au reușit să treacă de ecranul telefonului sau al calculatorului. Astfel, cyberbullying-ul a devenit un fenomen frecvent întâlnit în context organizațional.
Prevalența cyberbullying-ului la locul de muncă a fost accelerată de pandemia de COVID_19, devenind o provocare pentru companiile care aderă la principiile D&I.
Pentru a răspunde acestor noi realități, organizațiile trebuie să includă în politicile de D&I și proceduri privind combaterea și prevenirea comportamentelor de tip cyberbullying.
Cum se manifestă și ce implicații are Cyberbullying-ul la locul de muncă
În general, cyberbullying-ul se referă la utilizarea tehnologiilor digitale (e-mail, social media, aplicații pentru videoconferințe sau comunicare instantă) pentru intimidarea, umilirea sau subminarea în mod repetat a unei persoane care nu se poate apăra.
Victime ale unor astfel de manifestări sunt, de regulă, persoanele mai tinere, femeile, membrii comunității LGBTQ sau persoanele de o altă naționalitate sau rasă.
În mediul online, comportamentul agresiv la locul de muncă se poate manifesta sub diverse forme. Manifestări subtile sunt:
- întreruperile frecvente în timp ce persoana țintă vorbește
- excluderea acesteia din anumite ședințe ori de pe anumite canale folosite în comunicarea echipei
Forme mai agresive implică folosirea unui limbaj jignitor la adresa persoanei țintă sau publicarea unor imagini și informații indecente sau mincinoase despre această persoană.
În plus, Internetul le permite agresorilor să-și păstreze anonimatul (prin crearea de conturi false) și să aibă acces instant la potențialele victime, fără niciun fel de limitări. Tocmai de aceea și efectele pe care expunerea constantă la astfel de comportamente le are asupra angajaților sunt semnificative și complexe, vizând mai multe planuri.
La nivel personal, cyberbullying-ul impactează starea de sănătate fizică și emoțională a victimelor, fiind asociat cu stres, burnout, depresie, anxietate sau stimă de sine redusă.
Însă comportamentul agresiv online poate avea consecințe și în plan organizațional, care vizează direct performanța angajaților. Exemple de astfel de implicații sunt: satisfacția scăzută la locul de muncă, implicarea redusă în muncă (work engagement) sau absenteismul.
Despre Carta Diversității din România
Lansată în 2018, Carta Diversității din România are la bază un set de principii generale, asumate voluntar de către semnatari. Scopul este acela de a promova diversitatea, non-discriminarea, incluziunea și egalitatea de șanse la locul de muncă.
Carta susține semnatarii să pună în aplicare sau să-și extindă angajamentul în managementul diversității dincolo de rigorile și obligațiile legale. Prin semnarea Cartei, diversitatea capătă dimensiuni practice, devenind parte integrantă din business și cultura organizațională.
România este a 21-a ţară în Europa cu o Cartă a Diversităţii, numărând până în prezent 127 de semnatari – companii, IMM-uri, ONG-uri, instituții publice, asociații patronale, asociații de business, instituții academice etc.
Rămâi conectat cu MKOR
Nouă, la MKOR, ne place să fim mereu la curent cu cele mai recente trenduri în materie business, marketing sau tehnologie.
De aceea, pe lângă proiectele care rezolvă nevoi specifice ale clienților noștri, realizăm constant studii proprii și rapoarte de piață, pe care le punem gratuit la dispoziția oricui dorește să le acceseze.
Înscrie-te aici: Studiu "Diversitatea și Incluziunea în Organizațiile din România – perspectiva angajaților " – îți trimitem pe e-mail raportul final
Până atunci, poți explora Portofoliul nostru sau secțiunea de Recomandări. Iar dacă dacă ai o provocare strategică pe care vrei să o rezolvăm împreună, dă-ne un semn, suntem la o cafea virtuală distanță!
Ai citit tot? Comentează / abonează-te la newsletter / citește și alte postări!
Studiul Impactul Epidemiei de COVID-19 asupra Mediului de Afaceri din România
iunie 10, 2022
0 Comentarii12 Minute
Intreprinderile Sociale în România, din Perspectiva Consumatorilor
noiembrie 21, 2018
0 Comentarii1 Minute