În această perioadă marcată de incertitudine pe toate piețele, mă mențin la curent cu tot ceea ce se întâmplă la nivel macroeconomic, atât la nivel național, cât și pe piețele externe. Aceasta mă ajută să rămân echilibrat în judecarea realităților economice, o calitate de care consultanții au nevoie acum, mai mult ca niciodată.
Am citit cu interes noua carte a lui Iancu Guda, Economia în vremea coronavirusului, și am notat constatările privind prezentul și propunerile lui privind viitorul, cu aplicabilitate în mediul nostru de afaceri și în politicile publice.
Așa cum voi arăta în continuare, cu majoritatea ideilor și propunerilor sunt de acord, în timp ce vis-a-vis de unele am comentarii sau văd anumite nuanțe suplimentare, iar cu privire la câteva dintre ele am mari îndoieli.
Aceste îndoieli țin de noi, ca cetățeni, mai degrabă. Sunt propuneri care rămân corecte ca logică și ca deziderat, însă nu știu dacă vom avea forța colectivă să punem presiune pentru implementarea lor.
Îmbucurător este că sunt câteva din exemplele de mai sus care sunt în curs de a fi implementate drept măsuri guvernamentale de revenire din criză. Deci, demersul autorului are un ecou acolo unde trebuie să aibă.
Analiza pe care o vei parcurge este destul de lungă (dar foarte interesantă!), așa că îți recomandăm să folosești cuprinsul de mai jos pentru a parcurge mai ușor materialul.
Conținut
Trăsături Specifice Mediului de Afaceri din România
În cartea sa, Iancu Guda identifică 10 trăsături care arată că mediul de afaceri românesc nu este pregătit pentru cursa pe termen lung. Deci, nu pentru o criză anume, ci pentru cursa de Maraton. Menționez câteva:
Companiile fac puține investiții pe termen lung
De multe ori, organizațiile invocă lipsa de finanțare pe maturități lungi, iar parțial acest aspect este adevărat.
Pe de altă parte, abia în ultimii ani mai multe business-uri au început să acceseze și alte surse – precum emisiunile de obligațiuni sau listarea la bursă – pentru a avea un mix bun de finanțare a creșterii pe termen lung.
Scăderea impozitului pe dividende la 5%
Scăderea impozitului pe dividende de acum câțiva ani a fost salutată de majoritatea antreprenorilor. Însă, reversul medaliei este că business-urile rămân în general decapitalizate, adică au capitaluri proprii mult sub cerințele sustenabilității financiare și bancabilității. În aceste condiții, nu putem arăta tot timpul cu degetul către bănci, pentru că nu creditează și nu finanțează economia privată.
În susținerea afirmației inițiale, anume că mediul privat din România nu este pregătit pentru un maraton, următoarele caracteristici ale pieței curg ca argumente.
Creditul comercial între companii a crescut în ultimul deceniu
Concret, valoarea facturilor emise între firme a evoluat de la 163 mld RON în 2007 la 373 mld RON în 2018.
Aceste cifre arată că multe dintre firme au acces limitat la credite bancare sau din alte surse. O ilustrare a accesului limitat la finanțare de tip bancar este faptul că, în programul IMM Invest, spre exemplu, aproape o treime (32.2%) dintre companiile aplicante aveau un risc moderat sau crescut, conform scoringului ConfiRisk, dezvoltat alături de Confidas.
Un indicator pentru a evalua creșterea determinată de evoluția creditului comercial îl reprezintă media acestuia în economie, care în prezent în România era de aproape 4 luni (113 zile) în 2018, față de 77 de zile, în 2007. Aceste creșteri provin mai ales din contracte cu statul, cu termen de plată 6-12 luni, sau din Farma – farmaciile primesc banii de la Casa de Asigurări de Sănătate după aproximativ 9 luni.
Aceste creșteri ale creditului comercial indică, în fapt, două aspecte foarte importante despre o piață:
- În funcție de poziționarea acestui indicator într-o anumită industrie, acesta poate oferi informații privind puterea de negociere a clienților, important a fi analizată în cadrul Analizei Forțelor lui Porter, pentru un studiu de oportunitate pe o nouă piață.
- La nivel macro, acesta reprezintă un risc mai crescut între firme, în piață. Astfel, cu cât durează mai mult ca un client să plătească un furnizor, cu atât mai mult acel furnizor rămâne vulnerabil din perspectiva cash-flow-ului. Dacă acest lucru se “rostogolește” la nivel de economie, atunci când un mare jucător colapsează, se produc efecte la nivel extins.
Ritmul de creștere a salariilor în ultimii 10 ani a fost peste productivitate
Este un deziderat comun ca business-urile să își plătească mai bine angajații, doar că acestea trebuie să și poată ține pasul. Există afaceri din retail și / sau din producție care au avut dificultăți în a ține acest ritm impus de creștere a salariilor din ultimii ani. La fiecare urcare a grilei de salarii, administratorii își făceau calcule dacă le mai rămâne profit.
Unii ar putea spune că cine nu poate plăti decent angajații nu are de ce să rămână în business. Doar că, după logica aceasta, ar însemna să menținem, ba chiar să încurajăm concentrarea forței de muncă doar la cei care pot să plătească bine. Dacă luăm în considerare că multe sectoare economice sunt dominate de mari jucători, fie ei locali sau internaționali, ipoteza polarizării forței de muncă reprezintă bazele pentru un nou tip de criză, în care micii antreprenori (aproape 90% din total, conform INS) rămân și mai vulnerabili.
Și, dacă tot ne amintim din când în când că ne dorim susținerea producătorilor români, poate ar trebui ca statul să le lase șansa de a se capitaliza în timp și de a face față unor creșteri (inerente) de costuri cu salariile. Dar aceasta în timp, în valuri succesive, previzibile (anunțate din timp), la intervale de 1-2 ani, cel puțin.
Drept comentariu suplimentar, ideea recent apărută la nivel european, conform căreia salariul minim pe economie ar trebui să reprezinte cel puțin 60% din cel mediu, poate fi considerată una bună, pentru cine nu a dezvoltat vreodată un business. În realitate însă, ea nu este fezabilă la scara unei economii cum este cea din România.
Creșterea imunității afacerii nu s-a aflat pe agenda antreprenorilor
A conduce un business poate fi asemănat cu a conduce un automobil. Eu folosesc uneori paralela aceasta chiar și la nivel de buget public și de economie națională, nu doar când mă refer la business.
În ultimii ani, când toate deficitele macroeconomice au sărit peste limite, a fost ca și cum am fi mers pe autostradă cu 160 km/h, chiar dacă regulamentul spune că viteza maximă este 130km/h.
Timp de vreo 3 ani (2017-2019), mai mulți economiști care în același timp erau și politicieni, ne-au tot zis “Uite, vezi că se poate și cu 160 km/h și nu pățim nimic?”…
Revenind la business, echivalentul condusului agresiv este să te îndatorezi foarte mult în perioada în care îți merge bine și să “mergi cu 160 km/h”. Multe business-uri nu au pățit ceva dramatic până la final de 2019, doar că acum trebuie să pună o frână bruscă.
Aici revin la comparațiile utilizate de Iancu în carte, referitoare la creșterea imunității și la condusul afacerii în mod preventiv pentru a preîntâmpina un accident sau a supraviețui, în caz că un astfel de eveniment nefericit s-ar întâmpla pentru un business:
Cashflow pozitiv. Afacerea trebuie să producă cash-flow pozitiv din exploatare. Dacă rezultatul contabil arată bine, respectiv profitul net este pozitiv, acesta trebuie dublat de încasarea veniturilor.
Cu alte cuvinte, creanțele și stocurile trebuie să rămână la un nivel controlabil, iar plățile curente către furnizori, către bugetele de stat și alții să rămână în grafic.
Iar mai departe, investițiile firmei să fie făcute cât mai mult din cash-flow-ul generat intern și doar parțial din surse atrase.
Fluidizarea creanțelor. În carte se descrie formula de calcul pe care o poți folosi pentru a estima capacitatea business-ului tău de a prelua un șoc de scădere puternică a vânzărilor, fapt cu care multe afaceri s-au confruntat în ultimele luni și cu care se pot confrunta în orice tip de recesiune, de altfel.
Dacă ai o capacitate rapidă de reacție ca manager al afacerii tale, flexibilizarea cheltuielilor crește mult șansele să diminuezi impactul, iar afacerea să supravietuiasca șocului, oferindu-ți un avantaj strategic în fața concurenților tăi.
Flexibilitatea creanțelor se obține din eliminarea rigidității provenite din cheltuielile fixe, sau din anumite renegocieri cu furnizorii.
Politicile Publice Care Ne-au Complicat Viitorul
Cartea lui Iancu Guda analizează un număr de politici publice care au afectat în mod structural economia, chiar înainte să ajungem în această recesiune cu care ne confruntăm. Selectăm mai jos câteva:
Politica fiscală prociclică
În ultimii ani, au fost crescute cheltuielile bugetare pentru a impulsiona economia. Principalul vector a fost creșterea salariilor peste productivitate, acel “wage led growth“, o politică controversată peste tot în lume.
Varianta sustenabilă de creștere ar fi fost “investment led growth”, adică o creștere bazată pe investiții, dar eu cred că aici contează și preferința noastră, ca cetățeni.
Dacă ne-ar întreba cineva: “Ce ai prefera în următorii 5 ani: a) să ți se dubleze veniturile și să se facă 100 km de autostradă, sau b) să îți crească veniturile cu 50% și se facă 700 km de autostradă?“, noi ce am vota dintre cele două?…
Desigur, “autostrada” este un termen generic, am putea adăuga spitale, infrastructură generală. Dar cumva, în opțiunile de mai sus găsim răspunsul la întrebarea “de ce politicul ne-a propus acel wage led growth care ne-a creat iluzia bunăstării?”.
Oare vom pivota acum către a construi infrastructură, care apoi să ne conducă la creșteri sustenabile de venituri ale tuturor, sau vom prefera în continuare venitul imediat?
Politica fiscală
Poate ni se pare că avem impozite mari în România. Per total însă, nivelul de fiscalizare este sub media europeană, doar că este dezechilibrat: avem impozite prea mari pe muncă și impozite prea reduse pe celelalte componente (de exemplu, pe dividende, cum argumentam mai sus).
Deci, o reașezare a structurii bugetului din contribuții, în sensul scăderii unora și creșterii altora, o consider și eu oportună în următorii ani, așa cum și Iancu Guda explică în cartea sa. Iar cel mai important este ca aceste impozite și taxe să fie colectate.
Iancu se referă în detaliu la necolectarea unei bune părți din TVA, una din marile “dureri” ale bugetului public. Este prezentat exemplul Bulgariei, pentru a ne compara doar cu vecinii noștri: dacă TVA-ul s-ar colecta la nivelul Bulgariei, pentru noi ar putea însemna câteva procente din PIB, miliarde de euro necesare pentru autostrăzi, spitale regionale, educație, metrou sau ce mai vrem să facem.
Dacă vom digitaliza administrația publică, inclusiv ANAF, ceea ce Estonia sau Bulgaria au făcut deja, vom diminua multe din aceste neajunsuri. Dar oare chiar vrem asta? Nu am văzut vreo revoltă a noastră atunci când, în 2018, Guvernul de atunci anula un demers de digitalizare a ANAF început cu Banca Mondială.
Sistemul de pensii
Consolidarea sistemului de pensii în România trebuie să se bazeze pe creșterea pensiilor publice doar în ritmul pe care economia și-l permite.
Pe termen lung, consolidarea pensiilor administrate privat, respectiv Pilon II (obligatorii), Pilon III (facultative) și Pilon IV (ocupaționale). Pentru a continua acest gen de consolidare, ar trebui ca și noi, cetățenii, să privim aceste vehicule administrate private drept acumularea noastră de avere pe următoarele decenii.
Politici Publice Recomandate
Pentru depășirea recesiunii generate de Coronavirus (sau pentru oricare altă recesiune, în fapt), Iancu Guda propune o serie de politici publice pe care le analizez mai jos. Unele dintre aceste măsuri deja sunt implementate, altele fiind deja în curs de implementare.
Șomajul tehnic, coroborat cu măsuri de stimulare a creării de noi locuri de muncă
Iancu enunță aceste două componente, pe de o parte pentru menținerea cât mai multor angajați activi, iar pe de altă parte, pentru angajarea de forță de muncă nouă.
Pe perioada epidemiei de COVID-19, după ce șomajul tehnic a funcționat timp de 2-3 luni, Guvernul este pe cale să implementeze și componenta de sprijin pentru noi locuri de muncă, dar formula exactă se lasă încă așteptată.
Susținerea temporară a afacerilor închise în mod administrativ
Alături de cele două măsuri sugerate de Iancu, eu adaug încă o componentă tranzitorie, și anume, o susținere temporară a afacerilor închise în mod administrativ.
Poate fi o sumă tip “grant” sau o sumă legată de numărul de angajați rechemați după șomajul tehnic. De exemplu, dacă ai avut un restaurant, un hotel, o cafenea, un magazin cu produse non-esențiale sau o locație în mall care ți-a fost închisă prin lege sau prin lipsa clienților, odată cu redeschiderea acelor sectoare, consider că tu ca antreprenor ar trebui să fii despăgubit.
Forma despăgubirii poate fi o sumă fixă per afacere (s-a vorbit la un moment dat de maxim 10.000 euro) sau o sumă legată de numărul de angajați timp de 2 sau 3 luni, până când reușești să reintri într-un ritm al activității.
Este posibil ca acest sprijin tranzitoriu să ia forma suportării de către stat a 30 – 41,5% din salariul brut pentru câteva luni, așa cum se vehiculează în ultimele zile. Indiferent de forma în care se va definitiva suportul, el trebuie să existe pentru a resorbi cât mai multe dintre locurile de muncă ale afacerilor suspendate, înainte de a ne gândi la afacerile noi.
Deblocarea creditului comercial retroactiv și preîntâmpinarea blocajului viitor
Este o măsură foarte interesantă cea pe care o propune Iancu, neimplementată până acum, dar care apare în discuțiile publice din ultima perioadă.
Pe scurt, dat fiind că majoritatea creditului din mediul de afaceri este între firme (ne referim aici la acele facturi cu o scadență medie la 4 luni despre care vorbeam mai sus), se creează riscul unui efect în lanț, dacă multe firme vor avea dificultăți financiare.
Însă, dacă statul intervine și garantează cât mai mult din acest credit comercial între firme, evident ținând cont și de câteva criterii de bonitate a afacerilor, riscul de pierdere în sistemul economic și riscul de insolvențe în lanț s-ar diminua substanțial.
În carte se detaliază și calculele estimative privind necesarul de garantare. Este adevărat că unele creanțe comerciale nu vor putea fi recuperate, rezultând în pierderi financiare pentru unele firme, iar în final, unele insolvențe.
Accesul la credit de capital de lucru și credit de investiții. Această măsură este deja implementată, fiind vorba despre mult discutatul program IMM Invest, cu un plafon de garantare de 15 miliarde de RON din partea statului, posibil a fi urcat la peste 30 miliarde de RON în perioada următoare.
Ce nu se spune explicit, dar se vede din practică, este faptul că programul este destinat doar pentru cel mult 1 din 10 IMM-uri din România, căci maxim atâtea ar putea accesa în mod real credite pe care să le poată și rambursa. Programul va fi util, însă insuficient doar el în sine, fără celelalte măsuri enumerate mai sus.
O precizare importantă legată de mecanismele de garantare de către stat a creditelor de capital de lucru, credit de investiții, respectiv credit comercial (dacă se va implementa și această ultimă componentă): cel care va răspunde în final, în caz de neplată a creditului, va fi tot business-ul sau antreprenorul.
Cu alte cuvinte, chiar dacă statul va prelua obligația către creditor (bancă, leasing, furnizor etc.), tot statul se va îndrepta apoi către afacerea respectivă pentru recuperarea prejudiciului.
De aceea întâlnim situații în care băncile cer garanții suplimentare în cazul IMM Invest, chiar dacă există acea plasă de siguranță din partea statului.
În niciun caz aceste mecanisme nu trebuie înțelese drept o degrevare de răspundere a antreprenorului, respectiv a business-ului.
Acordarea de înlesniri la plată (credit fiscal) și bonificarea celor care își plătesc taxele la timp
Acestea sunt alte măsuri cuantificate ca buget necesar.
Dacă aceste măsuri vor fi doar temporare, în această perioadă de incertitudine, atunci pot reprezenta un mic sprijin pentru afaceri. Însă ideea de a nu plăti taxele la timp nu ar trebui perpetuată dincolo de această perioadă.
Creșterea cheltuielilor în sănătate. Aceasta este în mod cert o măsură dorită și îndelung discutată în spațiul public al ultimelor luni.
Însă, aici apar din nou întrebările care țin de noi, de cetățeni: cum o să controlăm faptul că aceste cheltuieli vor fi optim efectuate? Acum sistemul de sănătate este aproape absolvit de control sau de critică din partea noastră, până când vedem trecută pandemia cu care ne confruntăm. Dar ce se întâmplă dacă, după pandemie, revedem acele metehne și practici de corupție, de risipă a fondurilor din sănătate?
Restructurarea cheltuielilor publice. Ei, aici e aici! Oare ce tip de presiune publică suntem dispuși noi, cetățenii, să punem pentru restructurarea acestor cheltuieli?
Pensiile speciale și aparatul bugetar sunt la locul lor, fără nicio suportare de cost a acestei recesiuni. Ni s-a și spus că eventualele ajustări în sectorul public nu mai sunt de actualitate, să fim mulțumiți că s-a redeschis economia, deci bine ar fi să o facem să meargă.
Întâlnesc și opinia “să nu tăiem nimic din sectorul public, pentru a susține cererea agregată”. Așadar, când este oportună optimizarea și restructurarea cheltuielilor publice? În creștere economică nu e oportună, ca să nu frânăm creșterea. În recesiune, nu e oportună, ca să nu scădem mai mult.
Personal, nu mi-e clar când sau dacă o vom face vreodată.
Recomandări de Viitor pentru Antreprenori
Recomandările pentru mediul de business constituie un adevărat extras din cărțile de corporate finance, cu aplicabilitate pentru antreprenori atunci când își monitorizează cash-flow-ul, își stabilesc politica de dividende sau își bugetează investițiile pe termen lung.
“Economia în vremea Coronavirusului” se încheie cu o sinteză a celor mai bune practici pentru mediul de afaceri, pentru a face față cu bine crizei. Aceste recomandări sunt pentru orice perioadă, ele fiind valabile și înainte de criză și cu siguranță și după trecerea ei.
Însă, uneori este nevoie de un șoc pentru a conștientiza utilitatea acestor repere.
Atenția maximă la cash-flow, monitorizarea business-ului pe centre de cost, reducerea riscului de credit comercial în relația cu clienții, deblocarea activelor “non-core” sunt doar câteva dintre lucrurile care fac parte dintr-un management financiar responsabil și sustenabil al unei afaceri.
Nu cred în extrema pesimistă (o să avem 10 ani de recesiune adâncă), datorită programelor de intervenție financiară fără precedent în majoritatea economiilor. De asemenea, nu cred nici în extrema pozitivă de relansare a economiei în “V” accelerat în doar câteva luni. Cred că putem reveni la nivelul de încredere și consum deabia începând cu semestrul II al anului următor [2021], numai dacă se lansează vaccinul până atunci și evităm noi episoade ale stării de urgență între timp.
Banii trimiși de diaspora vor scădea cu aproximativ 3 mld EUR, dar vom primi de 10 ori mai mult de la UE. În plus, avem avantajul că avem aproape 1 mililon de români repatriați, care pot contribui la creșterea economică.
Avem resurse naturale, oameni (ceea ce va conduce la detensionarea forței de muncă), iar accesul la tehnologie (digitalizare și echipamente / utilaje) și infrastructură (rutieră, sănătate, educație și sport) poate fi facilitat prin resurse financiare fără precedent în istoria noastră: 31 mld EUE de la UE, din care două treimi sunt fonduri nerambursabile!
Fără alibiuri! Relansare & Reconstrucție!
În încheiere…
Iar pentru politicile publice, recomandările sunt o extindere a celor anterioare. La momentul citirii lor, mi-au reapărut frecvent întrebările: oare noi vrem ceea ce se scrie acolo? Și dau aici un ultim exemplu:
Ce presiune socială ar trebui să exercităm noi ca cetățeni, pentru a nu mai suporta din bugetul nostru pierderile companiilor de stat ineficiente? Pentru a nu mai avea pierderi la CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă, care totalizează aproape un miliard de euro anual (pierderi compensate din subvenții de la bugetul public, astfel încât companiile să rămână în zona lui “zero”). Pentru a nu mai avea 12 ani consecutivi de pierderi nete la Tarom? Iar exemplele pot continua.
Mărturisesc că nu sunt lămurit dacă noi vrem restructurarea lor, pentru că văd frecvent și opinia că aceste companii trebuie menținute indiferent cum, chiar așa cu scheme de personal supradimensionate și cu salarii mari (în carte sunt puse și cifrele comparative cu companiile similare din Polonia, Cehia, Ungaria), chiar dacă ne costă bani din buzunarul nostru comun. Iar dacă asta vrem, asta avem…
“Economia în vremea coronavirusului”, cartea lui Iancu Guda, este o bună sinteză pentru orice antreprenor și pentru oricine este preocupat de evoluția mediului de business în România. În completare, puteți parcurge raportul studiului derulat de MKOR Consulting privind Impactul Epidemiei de COVID-19 asupra Mediului de Afaceri.
Rămâi conectat cu MKOR
La MKOR, ne păstrăm tot timpul la curent cu ce se întâmplă în piață și vă ținem și pe voi la curent cu ce este mai important. Fie că este vorba despre piețe de consum sau piețe financiare, consultanții MKOR le urmăresc îndeaproape.
Iar dacă urmărești o anumită piață și simți că ai nevoie de mai mult, dă-ne un semn, ne-ar face plăcere să ne cunoaștem la o cafea în siguranță și să povesitm pe îndelete despre cum te putem ajuta să accesezi toate informațiile de care ai nevoie pentru a lua decizii informate.
Până atunci, poți explora Portofoliul nostru sau secțiunea de Recomandări.
