Succesul unei companii nu depinde doar de calitatea produselor sau serviciilor oferite, ci și de modul în care acestea sunt percepute. Astfel că, fără o înțelegere clară a experienței clienților și a poziționării față de competiție, companiile riscă să piardă loialitatea clienților, să investească ineficient în dezvoltarea produselor și să fie depășite de alți concurenți care răspund mai bine nevoilor pieței.

Soluția este să realizezi o analiză detaliată a percepției consumatorilor, care îți oferă o imagine clară asupra punctelor forte, a principalelor frustrări ale clienților și a diferențelor față de concurență.

Pentru a înțelege mai bine contextul pieței și poziționarea brandului pe piața de tichete cadou și tichete de masă, Edenred a colaborat cu MKOR pentru a realiza un studiu de piață. Cercetarea a urmărit analiza percepției clienților Edenred în raport cu competitorii direcți pentru a identifica punctele forte, zonele de îmbunătățire și acțiunile necesare pentru creșterea satisfacției și loialității clienților.

Măsurarea percepției clienților – compararea performanței Edenred în raport cu concurența  

Pentru a înțelege cum este percepută Edenred pe piață, analiza a inclus:

  • Scorul NPS (Net Promoter Score): măsurarea loialității clienților prin identificarea promotorilor (clienți entuziasmați, care recomandă brandul) și a detractorilor (clienți nemulțumiți, care pot influența negativ imaginea companiei).
  • Nivelul de satisfacție pe criterii cheie: evaluarea principalelor aspecte care influențează percepția clienților, cum ar fi ușurința în utilizare, serviciul pentru clienți, flexibilitatea ofertei sau avantajele financiare oferite.
  • Feedback detaliat din declarațiile clienților (verbatims): colectarea și analiza răspunsurilor deschise pentru a înțelege mai bine experiențele pozitive și frustrările utilizatorilor.

Clientul nostru a obținut insight-uri relevante despre clienții brandului propriu (consumer personas), dar și despre poziționarea sa în piață.

studiu-analiza-perceptia-clientilor-edenred2

Obiectivele de cercetare

Acest studiu și-a propus să ofere o perspectivă detaliată asupra percepției clienților asupra Edenred în raport cu competitorii direcți pentru a identifica punctele forte, zonele de îmbunătățire și acțiunile necesare pentru creșterea satisfacției și loialității clienților.

Obiectivele de cercetare au fost:

  1. Compararea performanței Edenred cu concurența, pentru a înțelege cum este percepută Edenred pe piață
  2. Identificarea factorilor critici ce contribuie cel mai mult la scorul NPS și unde se află cele mai mari discrepanțe față de concurență.
  3. Definirea planurilor de acțiune pentru pentru reducerea decalajelor față de competitorii principali.

Prin această abordare structurată, Edenred poate lua decizii strategice bazate pe date concrete, asigurând o îmbunătățire reală a experienței clienților și consolidarea poziției sale competitive pe piață.

Percepția companiei pe piață: un avantaj competitiv

Astăzi, clienții au multiple opțiuni și așteptări în continuă schimbare, iar aceste aspecte determină succesul pe termen lung al unei companii. Unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru măsurarea satisfacției și loialității clienților este Net Promoter Score (NPS).

Acesta este un indicator care măsoară probabilitatea ca un client să recomande compania ta altora. Pe baza unui amplu sondaj – „Pe o scară de la 0 la 10, cât de probabil este să recomanzi compania noastră unui prieten sau coleg?” – clienții sunt împărțiți în trei categorii:

  • Promotori: Clienți entuziasmați, fideli, care recomandă brandul.
  • Pasivi: Clienți mulțumiți, dar care nu sunt suficient de entuziasmați pentru a-l recomanda.
  • Detractori: Clienți nemulțumiți, care pot influența negativ imaginea companiei prin recenzii negative.

Analiza scorului NPS te ajută să identifici punctele forte și a punctele slabe ale companiei, produsele sau serviciilor tale.

MKOR realizează studii în care obținem date nu doar despre compania ta, dar putem realiza compararea cu concurența. Un scor NPS mai mic decât media industriei poate indica faptul că competitorii oferă o experiență mai bună.

Pe lângă scorul NPS, înțelegerea modului în care compania ta este percepută în comparație cu concurența este esențială. O analiză detaliată a feedback-ului clienților te ajută să descoperi:

Analiza scorului NPS și a percepției companiei tale pe piață nu reprezintă doar o măsură de verificare a satisfacției, ci este fundamentul pe care să-ți construiești strategia de business. Când știi exact ce își doresc clienții tăi și cum te compari cu piața, poți lua decizii inteligente care îți consolidează poziția și îți cresc avantajul competitiv.

Despre cercetare 

Acest studiu a presupus o cercetare primară prin colectarea datelor direct de la sursă, prin intermediul sondajului de opinie online.

  • Piața vizată: România
  • Target: clienți ai Edenred România și ai altor competitori.
  • Tipul cercetării: cantitativă
  • Instrument de cercetare: sondaj de opinie online (CAWI)

Despre client

Edenred este o companie globală care oferă soluții pentru companii și angajați, ajutându-i să gestioneze mai eficient beneficiile extra-salariale și plățile. Prin carduri și vouchere preplătite, Edenred le permite angajaților să-și acopere cheltuieli precum masa de prânz (tichete de masă), vacanțele (vouchere de vacanță), activitățile culturale (carduri culturale) sau cadourile oferite de angajatori (carduri cadou).

De asemenea, compania pune la dispoziție platforme digitale pentru beneficii personalizate, cum ar fi Edenred Benefit.

În România, Edenred este prezentă de peste 25 de ani, oferind servicii pentru mai mult de 30.000 de companii și susținând peste 1,8 milioane de angajați. Totodată, colaborează cu peste 57.000 de magazine și restaurante partenere, facilitând accesul la diverse beneficii și recompense.

studiu-analiza-perceptia-clientilor-edenred3

Ești pregătit să te concentrezi pe potențialul afacerii tale?

MKOR este o agenție de cercetare inovatoare și agilă. Credem cu tărie că informațiile colectate direct din piață despre consumatori și percepția lor asupra brandului oferă o imagine mai clară asupra potențialului, dar și a provocărilor companiei în care lucrezi. Agilitatea și empatia în business sunt superputerile noastre.

Stabilește astăzi o întâlnire cu noi pentru un studiu personalizat, adaptat nevoilor de cercetare ale organizației tale.

Prin obiective bine stabilite putem realiza:

Te ajutăm să înțelegi mai bine preferințele și nevoile angajaților pentru a deveni un angajator de top și a atrage cei mai valoroși oameni în echipa ta.

Mai mult decât atât, te ajutăm să obții rapid răspunsuri clare și acționabile în business prin intermediul Agile Research.

Agile Research este un serviciu flexibil de cercetare de piață prin care poți adresa 3-5 întrebări specifice, având acces la un eșantion reprezentativ la nivel național. Iar cu noul serviciu Agile Brand Tracking poți afla rapid cât de bine reușește brandul tău să convertească notorietatea în utilizare (câți din cei care îți cunosc brandul, îl și utilizează).

În plus, poate fi cel mai bun punct de plecare în dezvoltarea unui parteneriat pe termen lung cu MKOR.

Descoperă cum îți poți crește brandul cu date precise și acționabile! Contactează-ne pentru o soluție personalizată!