Din când în când, departamentul de marketing va merge pe instinct și ajunge să producă un mesaj deranjant pentru populație.

Toți cei implicați în reclamele următoare au avut cele mai bune intenții, ceea ce face să fie mult mai amuzant dat fiind faptul că având suflete pure și privirile inocente, au ajuns să încurajeze pedofilia și nazismul. Vă prezentăm 6 campanii de marketing în care s-au ascuns câteva mesaje revoltătoare.

6. Nestle folosește personajul greșit

Kit Kat

Planul: Când Nestle s-a decis să promoveze noua de pagină de instagram pentru Kit Kat, pentru filialele din Australia și Noua Zeelandă, au avut nevoie de o mascotă care să răspândească vestea. După o decizie rapidă, au decis că un urs care cântă la tobe era imaginea ideală să reprezinte produsul lor. A funcționat pentru că bețele pentru tobe erau ciocolate Kit Kat, și ce e mai prietenos decât un ursuleț drăguț?

Promovare Kit Kat

Greșeala: Ursul celor de la Kit Kat arăta exact ca Pedobear de pe 4Chan.

Pedo Bear Kit Kat
Dacă nu cunoști acest meme, Pedobear e un urs care molestează copii pe internet. Dacă nu ești familiar cu internetul, e locul care inventează genul acesta de lucruri. Cei de la Nestle a declarat că nu știau semnificația personajului și l-au retras ca mascotă.

5. Adidas a lansat niște pantofi sport care sărbătoreau sclavia

Publicitate Adidas

Planul: Când cei de la Adidas l-au angajat pe designerul Jeremy Scott să vină cu un nou design pentru pantofii copiilor, acesta a făcut lucrul firesc și a căutat inspirația în copilăria sa. A găsit-o într-o jucărie din anii `80 numită ”My Pet Monster”. Arăta în felul următor:

My Pet Monster

Noii adidași a lui Scott, numiți JS Roundhouse Mid, făceau referire la imaginea de referinţă a cătuşelor portocalii și arătau așa:

Greseli in publicitate

Greșeala: Potrivit lui Reverent Jesse Jackson, adidașii erau ”o încercare de a comercializa și a populariza mai mult de 200 de ani de degradare umană.” Scott probabil nu a folosit această frază pentru a-și vinde designul în fața celor de la Adidas. Puteți observa ce a vrut Scott să creeze, acum că știți întreaga poveste, dar My Pet Monster nu e o referința pe care tinerii din ziua de azi o cunosc. Și chiar dacă ar fi fost, au numit adidași JS Roundhouse Mid, nu My Pet Monster Shoes sau Totally Not Slave Kicks.

Cei de la Adidas și-au cerut scuze pentru alegoria neintenționată și s-au decis să nu lanseze noile modele, dar i-au luat apărarea designerului, afirmând că munca lui Scott a venit din obsesia acestuia cu cultura pop din anii 80.

4. Newsletterul celor de la Manchester United arată ca propaganda nazistă

6 campanii de marketing cu mesaj revoltător7

Planul: Fotbalul este o afacere serioasă. Una dintre aceste afaceri serioase este și echipa englezească Manchester United. Au început recent să trimită newslettere săptămânale pentru fani. Aceste mailuri erau numite United Uncovered, care arătau așa:

Greseli in publicitate

Greșeala: Pentru început, logoul lor arată ca o imagine nazistă dintr-un film SF.

Bineînțeles, svastica e o formă simple, așa că e de înțeles dacă ajungi să creezi din greșeală un logo abstract care aduce un pic cu aceasta. Dar cum explici prezența voită a expresiei ”Noua ordine” chiar lângă ea? Dacă termenul nu vă sună cunoscut, ”Noua ordine” se referă la Europa sub ocupație nazistă și era una dintre expresiile favorite ale lui Hitler.
Greseli in publicitate

Directorul de media al echipei, David Sternberg, și-a cerut scuze și a promis să lanseze o investigație internă, care a dus la concluzia că totul a fost o scăpare.

3. Ibricul de intoleranța de la JC Penney

6 campanii de marketing cu mesaj revoltător10

Planul: Verificați reclama celor de la JC Penney pentru un nou ibric. Îl vedeți? Nu? Nu știți ce poate fi greșit în această fotografie?
E vorba despre slogan! Ibricul are ”clopoțeii și fluierul pe care îi meriți”. Ibricele fluieră și acesta are un clopoțel. V-ați prins acum?
Ibricul mai pare că salută ca Hitler.

Greșeala: Hey, cum poate un ibric să arate ca Hitler?

Cu siguranță nu era o parte intenționată a designului. E un caz clasic de pareidolie, dar priviți cu atenție, mânerul are forma frizurii lui Hitler, capacul se aseamănă cu mustața.Greseli in publicitate
Comunitatea de pe Reddit a fost prima care a semnalizat asemănarea și au prezis vânzări uriașe pentru acest model. Ceea ce s-a și întâmplat, Adolf Kettler s-a vândut ca pâinea caldă.

Cu faima vine și popularitatea și cei de la Liga Națională Anti-discriminare au spus că ibricul arată ca liderul nazist. Așadar, cei de la JC Penney au decis să retragă reclamele și să oprească vânzarea produsului.

2. History Channel angajează o față familiară în rolul Satanei

Planul: Există câteva miliarde de ani de istorie. Bineînțeles, că cei de la History Channel puteau să rămână fără conținut așa că au ales să prezinte un concept abstract, precum o mini serie despre viața lui Iisus. Bineînțeles că toate filmele despre Iisus au nevoie de Satana, și pentru acest rol au angajat un actor marocan, Mehdi Quazzani, care este un veteran al filmelor biblice și arăta suficient de sinistru.

Greseli in publicitate

Greșeala: Problema a apărut când audiența americană au observat că actorul arată familiar:

Hmm, deci cei de la History Channel încercau să zică că cei 13% din americani care credeau că președintele Obama e Anti-Christul aveau dreptate?

Greseli in publicitate
Probabil că nu. Producătorii nu au distribuit intenționat o sosie a președintelui, dar media a preluat imediat știrea, iar creștinii de partea dreaptă din America și-au arătat suportul; Suport ce nu a fost bine primit de către canalul de televiziune.

După incident, cei de la The History Channel au eliberat o declarație conform căreia orice asemănare dintre președintele SUA și regele Iadului este doar o coincidență. Chiar și așa, producătorii au decis că această controversă distrăgea atenția de la subiectul filmului și au decis să înlăture personajul Satanei.

1. Odorizantul german care a stârnit revolta internațională.

Greseli in publicitate

Planul: În 2013, compania de detergenți Henkel au lansat un odorizant de toaletă numit Bref Duo Stick. În lumea designului, nici măcar culorile săpunului pe care îl pui în toaletă, nu sunt alese întâmplător. Designeri produsului au susținut că albastru ales și textura reprezentau caracteristica de curățenie a apei, în timp ce galbenul reprezenta mirosul proaspăt de lămâie.
Greseli in publicitate
Greșeala:
Vedeți produsul?
Greseli in publicitate
Acela e steagul Ucrainei. Produsul nu a fost lansat pentru piața ucraineană, ci pe piața din Rusia.

Din câte știți din istorie sau dacă v-ați uitat la știri în ultima vreme, cunoașteți probabil conflictul dintre Rusia și Ucraina. Mulți ucraineni se uită la televiziunile rusești. Prin urmare, atunci când vezi la televizor, ceva ce arată exact ca steagul Ucrainei în toaletă, te revolți.

Henkel nu a vrut să intre în istorie ca fiind compania care a început al treilea Război Mondial datorită odorizantului lor de toaletă și a oprit producția produsului.

Conflictul a fost evitat, dar cu ce cost pentru toți doritorii de odorizante cu miros de citrice?